VTEX (NYSE: VTEX), platforma enterprise de comerț digital pentru branduri și retaileri, a fost nominalizată „Vizionară” de către Gartner în Magic Qadrant for Digital Commerce 2022[1], un raport care evaluează furnizorii de soluții pentru comerțul digital, folosind o serie de parametri esențiali ce oferă informații despre caracterul complet al viziunii lor, precum și despre capacitatea lor de execuție.
Alături de această recunoaștere din partea industriei, VTEX înregistrează în continuare un puternic avânt în ceea ce privește portofoliul de clienți la nivel global. Beneficiind de un ecosistem complet cu platformă de comerț, marketplace și sistem pentru gestionarea comenzilor (OMS), alături de un număr considerabil de parteneri, VTEX le oferă comercianților din toate domeniile și regiunile un time-to-revenue avantajos și flexibilitate pentru diferite proiecte. În ultimele luni, compania a adăugat noi clienți și și-a extins parteneriatele cu AB InBev, Whirlpool, Yamaha și Briggs & Straton.
„Suntem onorați de faptul că suntem recunoscuți de Gartner drept Vizionari în industria comerțului digital și suntem mândri să vedem cum platforma și strategia noastră de abordare a pieței capătă amploare la nivel global. Soluțiile de comerț digital sunt acele piese din puzzle pe care comercianții le schimbă în mod constant. Însă, prin competențele noastre în materie de comerț și prin platforma noastră de tip composable, îi putem ajuta pe comercianți să creeze o bază solidă pentru creșterea afacerilor lor”, spune Mariano Gomide de Faria, fondator și co-CEO VTEX.
Viziune și stabilitate într-un domeniu dinamic
Începând din 2020, obiectivele și execuția strategiilor de comerț de succes s-au schimbat pentru brandurile și retailerii enterprise, acestea devenind un punct central al afacerii lor. Dintr-un instrument auxiliar, omnichannel s-a transformat într-o funcție esențială pentru a interacționa cu consumatorii într-un mod consistent și relevant. Astăzi, brandurile și retailerii evoluează prin integrarea nu numai a canalelor fizice, online (pe desktop și mobil), ci și a canalelor interactive, precum social și conversational commerce.
VTEX a reușit să crească asumându-și provocarea de a crea o strategie omnichannel eficientă, care să îi ajute pe clienți să conecteze diferite elemente într-un singur ecosistem. „VTEX este recunoscută în raportul „Capabilități critice pentru comerț digital” întocmit de Gartner pentru anul 2022[2], publicat pe 15 august. Ne-am clasat printre primii trei din 14 furnizori evaluați în ceea ce privește situațiile de utilizare a comerțului digital B2C”, adaugă Mariano Gomide de Faria.
În plus, potrivit celor indicate în raportul Gartner 2022 Peer Insights™ ‘Voice of the Customer’: Digital Commerce[3] („Vocea clientului: Comerț Digital”) întocmit la începutul anului, în luna ianuarie, 96% dintre utilizatorii VTEX au menționat dorința lor de a recomanda platforma.
Continuitate în extinderea bazei de clienți
În paralel cu dezvoltarea soluțiilor oferite, VTEX urmărește creșterea bazei de clienți și adoptarea produselor companiei în SUA și la nivel global, prin diferite metode, inclusiv prin:
Aplicația VTEX Live Shopping care, printre altele, le permite comercianților să exploreze tendința tot mai pronunțată de a-și transforma propriii agenți de vânzări în consultanți, a înregistrat o creștere a numărului de evenimente la nivel global, având peste 230 de sesiuni de succes în T2. Folosind aplicația VTEX Live Shopping, Samsung a reușit să aibă vânzări de peste 1 milion USD brut și să atragă aproape 12 mii de spectatori la un eveniment de 54 de minute din Mexic cu ocazia lansării modelului Galaxy S22 5G.
În Statele Unite, Briggs & Stratton au ales VTEX pentru proiecte B2B în trei unități operaționale, profitând de capabilitățile native ale VTEX pentru multi-site, multi-language și multi-currency. Cu un singur cont și o singură platformă de comerț digital, VTEX a ajutat Briggs & Stratton să elimine două platforme de comerț depășite (legacy), îmbunătățind capacitatea de întreținere și reducând costurile totale aferente proprietății (TCO).
Marketplace-ul spaniol Embargosalobestia avea nevoie de capabilități omnichannel robuste care să reunească numeroasele lor canale de vânzări. Alături de VTEX, și-au îmbunătățit procesul de checkout, ratele de conversie și alți parametri cheie de performanță în comerț, creând, în același timp, o adevărată strategie omnichannel care integrează magazinele lor fizice și alte canale de vânzări.
„Comerțul digital al viitorului va fi făcut prin platforme de tip composable. Creăm infrastructura care le permite brandurilor și retailerilor să își conecteze întregul ecosistem de comerț. Fie că vorbim despre ajutorul oferit companiilor de a-și extinde sursele de venit prin noile canale de vânzări, precum comerțul conversațional sau live shopping, sau despre posibilitatea oferită comercianților de a-și eficientiza operațiunea prin extinderea și integrarea platformei cu sistemele existente, VTEX are aceeași misiune. Noi oferim clienților noștri soluții pentru a-și adapta afacerile conform așteptărilor consumatorilor și pentru a se poziționa în avangarda comerțului, un sector din ce în ce mai competitiv”, spune Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager în cadrul VTEX.
Be the first to comment