Cristian Prichea este noul Country Manager SPARK în România

Cristian Pichea. FOTO Goya PR

SPARK, serviciul de car-sharing cu cea mai mare flotă de mașini exclusiv electrice din România, îl numește pe Cristian Prichea în funcția de Country Manager pentru România, începând din august 2022. Cu o experiență vastă în poziții de conducere în sectorul auto, Cristian Prichea va avea un rol activ în continuarea dezvoltării strategice a SPARK pe piața competitivă de car-sharing din România, poziționând compania ca brand de car-sharing axat pe îmbunătățirea vieții de zi cu zi prin oferirea de servicii de transport cu emisii zero, ușor accesibile și la prețuri convenabile.

Cu o experiență de 15 ani în vânzări și dezvoltarea afacerilor, Cristian Prichea și-a construit o carieră solidă în sectorul auto, după ce și-a petrecut ultimii 12 ani în cadrul Ford Motor Company, în diverse poziții de marketing și vânzări. În 2015, a fost numit director de vânzări la Ford România, iar un an mai târziu a fost promovat în cadrul Departamentului de Coordonare a Vânzărilor Europene Ford, în cadrul Ford Europe. Începând cu anul 2019, Cristian Prichea a preluat conducerea Ford National Sales Company, fiind primul Managing Director din România și coordonând dezvoltarea strategică a Ford și a dealerilor săi naționali.

„În acest context economic dificil, obiectivul meu este să continui dezvoltarea pozitivă și să asigur poziția puternică a SPARK în sectorul de car-sharing. Piața din România este în creștere, iar SPARK lucrează constant la îmbunătățirea serviciului care facilitează accesul rapid și convenabil la transport urban prietenos cu mediul înconjurător, fiind o opțiune importantă pentru pasageri în mixul lor de modalități de deplasare prin oraș”, a declarat Cristian Prichea, noul Country Manager SPARK România.

În continuare, Cristian Prichea se va concentra pe consolidarea prezenței companiei de car-sharing pe piață și pe consolidarea SPARK ca furnizor de soluții de mobilitate eco-urbană cu emisii zero, într-o experiență confortabilă și accesibilă, printr-o aplicație intuitivă și ușor de utilizat. Fostul Country Manager al SPARK pentru România – Dimitar Stoyanov – va prelua funcția de Country Manager al operațiunilor în Bulgaria.

„La SPARK, suntem încrezători că expertiza și abilitățile lui Cristian Prichea ne vor ajuta să ne dezvoltăm în continuare pe piața locală. Cu experiența și pasiunea sa pentru industria auto, Cristian are o înțelegere profundă a clientului și o viziune amplă în adaptarea abordării strategice pentru furnizarea celor mai bune servicii cu putință. Așteptăm cu nerăbdare să vedem evoluția SPARK în România, sub conducerea lui Cristian”, a declarat Nerijus Dagilis, CEO al UAB SPARK Technologies.

SPARK este un brand internațional care oferă servicii de car-sharing electric în Europa de Sud-Est și în țările baltice și care face car-sharing-ul accesibil tuturor categoriilor de persoane active care doresc să se deplaseze fără griji în oraș.  Început în București, în 2019, cu 50 de mașini complet electrice, SPARK are în prezent cea mai mare flotă electrică de car-sharing de pe piața locală, cu peste 500 de vehicule.

Despre SPARK

SPARK este o platformă de car-sharing exclusiv cu mașini electrice, care își propune să îmbunătățească viața de zi cu zi a utilizatorilor, oferind servicii de transport cu zero emisii, ușor accesibile și la prețuri convenabile în marile orașe europene. Platforma pune la dispoziție peste 1.650 de mașini complet electrice și este accesibilă pentru utilizare în comun prin aplicația mobilă SPARK în orașe din țările Uniunii Europene: București, Sofia, Plovdiv și Vilnius. Până în prezent, compania a ajuns la o bază de peste 320.000 de clienți pe toate piețele pe care operează. SPARK este o companie privată, fondată în Lituania.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*