Anul 2020 a fost caracterizat de multe schimbări, iar pandemia cauzată de virusul COVID-19 a accelerat digitalizarea domeniului bancar. Astfel, băncile au restructurat modelul de banking tradițional: au închis numeroase sucursale și au investit puternic în parteneriatele cu brokerii de credite și în dezvoltarea unor sisteme și aplicații online inteligente, care să asigure un nivel optim, sigur și responsabil al creditării clienților.
La acest moment, sistemul bancar a accentuat creditarea prin două canale principale: digital și prin partenerii externi, arată cea mai recentă analiză a companiei AVBS Credit, broker de credite de top, specializată în intermedierea creditelor bancare și non-bancare pentru persoanele fizice și juridice.
Pe fondul acestor reorganizări bancare, numărul persoanelor care accesează o franciză în brokerajul bancar a înregistrat o creștere mai mare cu 37% în 2020, față de aceeași perioadă a anului 2019. Statisticile efectuate de compania AVBS Credit arată că foștii angajați din bănci decid într-un număr din ce în ce mai mare să își înființeze propriul business în domeniul financiar-bancar prin contractarea unei francize. Practic, jobul din bancă se transformă într-un business propriu pentru specialistul în banking care renunță la statutul de angajat bancar pentru a fi antreprenor și broker de credite în sistem de franciză.
Printre motivele pentru care angajații din bănci decid să devină brokeri de credite în sistem de franciză se numără: posibilitatea de a intermedia toate tipurile de credite pentru un număr mare de bănci și IFN-uri din România, specializarea pe toate tipurile de creditare, posibilitatea de a oferi clienților servicii personalizate și soluții potrivite de finanțare, posibilitatea de a ajuta un număr nelimitat de clienți, gestionarea cu ușurință și dezvoltarea propriului portofoliu de clienți, desfășurarea propriei activități sub un nume cunoscut și respectat în piață, desfășurarea propriei activități printr-un flux de lucru facil, cu procese, politici și norme adaptate și optimizate pieței și modificărilor legislative, flexibilitatea organizării timpului și a programului de lucru, posibilitatea de progres personal și profesional, posibilitatea de a câștiga pe măsura experienței, implicării și dedicării, posibilitatea de a încasa venituri nelimitate, suportul managementului prin promptitudine și sfaturi avizate.
În perioada 1 februarie 2021 – 30 aprilie 2021, franciza AVBS Credit poate fi contractată gratuit de specialiștii din domeniul financiar-bancar. Pentru a acoperi nevoile în creștere ale pieței de brokeraj bancar, dar și pentru a susține puternic antreprenoriatul românesc, compania AVBS Credit oferă această oportunitate de dezvoltare angajaților din bănci, prin acordarea gratuită a francizei AVBS Credit. La acest moment, AVBS Credit numără aproape 50 de francize în orașele importante din țară, iar procesul de expansiune continuă cu aplomb și în anul 2021.
„Conform datelor care reies din analiza noastră, experții din banking își pot continua și dezvolta cariera în domeniul brokerajului bancar, devenind brokeri de credite în sistem de franciză. AVBS Credit a dezvoltat o cultură bazată pe performanță, dedicare și valoare, menită să ofere clienților soluții de finanțare optime și potrivite lor. Alături de noi, specialiștii în domeniul financiar-bancar evoluează și beneficiază de tot suportul tehnic, într-un mediu de lucru plăcut”, ne mărturisește Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.
În ceea ce privește experiența acumulată ca brokeri de credite, toți partenerii francizați ai AVBS Credit doresc să rămână intermediari de credite deoarece apreciază statutul și beneficiile pe care le asigură antreprenoriatul în brokerajul bancar. 83% dintre brokerii francizați ai AVBS Credit provin din bănci și au o experiență medie acumulată în brokerajul bancar de aproximativ 5 ani.
Media de vârstă a brokerilor de credite de la AVBS Credit este de 40 de ani și ținând cont de experiența în brokerajul bancar de aproximativ 5 ani a fiecăruia, aceeași analiză internă a companiei AVBS Credit, realizată în ianuarie 2021, ne dezvăluie că vârsta medie a aplicantului pentru o franciză în domeniul financiar-bancar este de 35 de ani. Aceste rezultate ne relevă faptul că după 30-35 de ani specialiștii din banking decid să treacă la un nivel superior din punct de vedere profesional.
AVBS Credit este o companie românească cu o experiență de peste 13 ani în piața de brokeraj bancar. Compania oferă servicii de intermediere credite bancare și non-bancare pentru o gamă largă de clienți persoane fizice și companii. AVBS Credit se află în parteneriat cu mai mult de 30 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit.
AVBS Credit este membră A.R.B.C (Asociația Română a Brokerilor de Credite).
Be the first to comment