Comisia Europeană a cerut Google să respecte legislația

Google aduce îmbunătățiri ale protecției confidențialității
Google

Comisia Europeană și autoritățile responsabile de cooperarea în materie de protecție a consumatorilor au trimis o scrisoare companiei Google în care i se solicită să fie mai transparentă și să respecte legislația UE.

Comisia și autoritățile responsabile de cooperarea în materie de protecție a consumatorilor, sub conducerea Autorității pentru Consumatori și Piețe din Țările de Jos și a Direcției Generale pentru Inspecție Economică din Belgia, au trimis o scrisoare companiei Google în care i se solicită să fie mai transparentă și să respecte legislația UE.

Consumatorii trebuie să știe cum stabilește motorul de căutare online al Google ordinea în care se afișează rezultatele căutării lor și dacă plățile pot influența această ordine. Prețurile zborurilor și ale hotelurilor prezentate pe Google ar trebui să fie prețurile finale și să includă comisioane sau taxe care să poată fi calculate în mod rezonabil în avans. În plus, Google ar trebui să revizuiască condițiile standard ale Google Store, deoarece Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor a constatat că, în unele cazuri, există un dezechilibru semnificativ între drepturile comerciantului și cele ale consumatorului, în detrimentul acestuia din urmă. În plus, atunci când autoritățile pentru protecția consumatorilor raportează conținuturi care încalcă normele de protecție a consumatorilor, Google ar trebui să elimine sau să blocheze mai rapid accesul la astfel de conținuturi.

Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat la rândul său:

„Consumatorii dinUE nu pot fi induși în eroare atunci când utilizează motoare de căutare pentru a-și planifica vacanțele. Trebuie să le oferim consumatorilor posibilitatea de a alege pe baza unor informații transparente și imparțiale.”

Se așteaptă ca Google să ia măsurile necesare și să comunice Comisiei și autorităților pentru protecția consumatorilor modificările practicilor sale în următoarele două luni. Comisia va sprijini autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor în ceea ce privește evaluarea răspunsului din partea companiei Google, ținând seama de angajamentele de a-și modifica site-urile web și serviciile asumate de Google. În cazul în care angajamentele asumate de Google nu vor fi considerate suficiente, va avea loc un dialog ulterior.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*