Colliers, cea mai activă agenție de leasing pe segmentul de office din București: Piaţa închirierilor de birouri își revine, dar vor mai trece câțiva ani până să atingă nivelul din perioada pre-pandemică

George Didoiu, Director Tenant Services Office 360 la Colliers.

Cererea totală pentru spații de birouri moderne a crescut cu 23% în 2021, până la 263.000 de metri pătrați, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, arată datele Colliers. În același timp, cererea nouă a fost de 104.000 de metri pătrați, în creștere cu 47% față de perioada similară din 2020. Semnele clare de revenire și de recuperare din piaţa de birouri se văd și în activitatea Colliers, care a fost cea mai activă agenție de leasing pe segmentul de office din București în 2021, prin reprezentarea chiriașilor în contracte de închiriere de peste 43.000 metri pătrați, volum care plasează compania de consultanță imobiliară în top și la nivel național.
Trimestrul patru a fost primul trimestru cu adevărat normal din ultimii doi ani, observă consultanții Colliers, care subliniază că semnalele privind cererea viitoare oferă încrederea că revenirea pe piața de birouri poate începe cu adevărat din 2022, chiar dacă va mai fi nevoie de câțiva ani până se va atinge un nivel comparativ cu perioada pre-pandemică.

„Dacă ne raportăm la anii precedenți, 2021 rămâne un an relativ slab, dar a doua jumătate a anului a oferit semnale încurajatoare atât din zona companiilor, cât și a contractelor semnate. Astfel, cererea noua din trimestrul patru a fost în linie cu media trimestrială înregistrată din 2015 până în prezent. Valoarea totală a tranzacţiilor finalizate de închiriere de birouri mediate de Colliers în 2021 depășește 43.000 de metri pătrați, în creștere evidentă față de 2020. E important de subliniat și că în metodologia de calcul nu au fost incluse suprafețe returnate către proprietari sau alte tranzacții în curs de finalizare”, precizează George Didoiu, Director Tenant Services Office 360 la Colliers.

Consultanții Colliers atrag atenția că managerii încă explorează noul sistem de lucru post-pandemic, mixul dintre birou și munca la distanță fiind decis de fiecare companie în parte. Aceștia abordează nevoile imobiliare cu precauție, iar pentru unii modelul de lucru hibrid generează noi provocări legate de organizarea mediului de lucru în viitor. Dar, în general, există câțiva factori pozitivi care sugerează că revenirea pieței ar trebui să fie ceva mai scurtă de această dată, printre care faptul că piața de birouri din București este sensibil mai matură decât acum un deceniu și beneficiază de o prezentă sporită a marilor companii internaționale. Altfel, companiile de IT&C și cele din zona de servicii rămân dominante pe piața de leasing din București.

„Tot mai multe din conversațiile pe care le avem în ultima vreme cu cei din conducerea marilor companii sunt legate de productivitate și conexiunea socială a angajaților și cum se poate crea un mediu de lucru care să susțină aceste principii. Devine evident că munca de acasă pe perioade extinse implică și aspecte negative, mai ales pe termen lung. Au reapărut cereri din partea companiilor internaționale mari care au anunțat că vor să-și deschidă birouri aici, în timp ce multe din firmele existente încep să-și reia extinderea, iar această cerere nouă ar trebui să compenseze eventuala reducere survenită din adoptarea unui model de lucru hibrid. Sigur, au fost și companii care și-au redus suprafața sau au încercat să-și subînchirieze spațiul, oferind pachete foarte atractive celor interesați”, completează George Didoiu.

Colliers inovează și răspunde provocărilor actuale și nevoilor viitoare pe piața de birouri cu Office 360°, o abordare completă a birourilor, din toate punctele de vedere, realizată printr-un proces unic și extrem de complex, adaptat până la ultimul detaliu pentru a se potrivi nevoilor și planurilor strategice ale companiilor. Abordarea Colliers de control al costurilor în fiecare etapă a transformării biroului oferă economii suplimentare care depășesc de multe ori 10-15% față de valorile obținute de obicei de la contractori, în cadrul negocierilor din etapa de licitație.
Stocul de spații moderne de birouri din București a ajuns la 3,2 milioane metri pătrați, după ce în 2021 au fost livrați 250.000 de metri pătrați. Consultanții Colliers consideră că oferta redusă de birouri moderne din București pe cap de locuitor, de doar aproximativ 1.300 metri de pătrați de spații de birouri la mia de locuitori (chiar și fără a ține cont de faptul că zona metropolitană este, probabil, mai mare de 2,4 milioane de locuitori), este un factor izolator pe termen lung și se așteaptă mai degrabă ca stocul modern de birouri să înceapă din nou să crească în câțiva ani. Pentru comparație, Varșovia are aproximativ 2.000 de metri pătrați de birouri la mia de locuitori, iar Amsterdam – 1.800 de metri pătrați de birouri. Datele citate de Colliers rezulta în urma cifrelor obținute de Bucharest Research Forum.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*