Vremea schimbătoare din ultimele zile nu i-a descurajat pe clienții eMAG să se pregătească pentru weekendul prelungit de 1 Mai cumpărând grătare, creme de protecție solară și accesorii pentru terasă și grădină, dar și produse pentru activități în aer liber.
Astfel, în ultima săptămână, ei au comandat cu peste 40% mai multe creme de protecție solară și cu 33% mai multe grătare decât în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, oamenii se pregătesc de amenajarea spațiului exterior, astfel că numărul de comenzi de accesorii pentru terasă și grădină a înregistrat o creștere cu 10% față de anul trecut. Printre cele mai căutate produse sunt pietrele decorative, fântânile arteziene, suporturile pentru plante și bordurile pentru grădină.
„Minivacanța de 1 Mai reprezintă și debutul pregătirilor pentru sezonul cald și pentru mai mult timp petrecut aer liber. Acest aspect este relevat și de vânzările crescute, în ultimele zile, atât pentru articole pentru grădinărit, cât și pentru activități în natură și sportive. De la an la an, tot mai mulți oameni descoperă că pot găsi cu ușurință pe eMAG produse pentru toate nevoile și pentru toate momentele din viața lor,” a spus Irina Pencea, General Manager eMAG România.
Anul acesta, cele mai căutate grătare sunt cele pe lemn sau pe cărbune, iar cele mai multe comenzi au fost plasate din București, Ilfov, Cluj, Timiș, Iași, Constanța și Prahova. Cea mai mare investiție într-un grătar de grădină a fost făcută de un client din Timișoara, care a plătit peste 15.000 de lei pentru un produs confecționat din material refractar și dotat cu ustensile de grătar și grill de inox.
Zile active pe bicicletă și activități outdoor
Pentru mulți, zilele libere sunt și prilej de mai multă mișcare, iar acest lucru se reflectă în vânzările de accesorii pentru biciclete sau echipamente și încălțăminte sport cu o săptămână înainte de Ziua Muncii. Astfel, vânzările pentru lanțurile de bicicletă s-au dublat, cererea pentru suporturile de depozitare pentru biciclete a crescut cu 98%, iar vânzările pentru schimbătoarele de viteză au crescut cu 73%. Bicicletele pentru copii sunt căutate, și ele, înregistrând vânzări în creștere cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Be the first to comment