Chestionar SuperTeach: 66% din profesorii din România cer redeschiderea școlilor

66% din profesorii din România cer redeschiderea școlilor. FOTO Super Teach

Peste 66% dintre profesori din România susțin redeschiderea școlilor, mai mult de 50% dintre ei își doresc să desfășoare cursuri offline, iar 21% dintre dascăli sunt de părere că, la ora actuală, sistemul hibrid ar funcționa mai bine în scenariul roșu, în contextul pandemic, arată rezultatele unui chestionar realizat de organizaționala educațională SuperTeach, în rândul a peste 1.500 de cadre didactice.

Profesorii cer redeschiderea școlilor și desfășurarea cursurilor offline

Peste 66% dintre profesorii care au răspuns chestionarului SuperTeach susțin redeschiderea școlilor din țară, aflate în prezent în scenariul roșu, motivând că “educația este un element important în economia țării”. De asemenea, 53.7% dintre dascăli spun că și-ar dori să se întoarcă la predarea offline, în detrimentul celei online, în timp ce 21% dintre ei consideră că regimul hibrid de școală ar fi o variantă mai bună decât actuala situație, cea în care elevii urmează cursuri online.

La întrebările organizației SuperTeach au răspuns 1.542 de cadre didactice din toate județele țării, 96% dintre acestea predând în școli de stat din mediul urban – 76%. Chestionarul online a fost aplicat profesorilor din comunitatea SuperTeach, în perioada 9-12 noiembrie a.c., și a avut ca obiectiv evidențierea percepției acestora asupra școlii online, în special identificarea celor mai mari provocări cu care profesorii se confruntă în scenariul roșu de școală.

„Ne bucurăm că profesorii susțin deschiderea școlilor, în ciuda riscurilor implicate și a greutăților de a face ore în condițiile actuale. Prin acest lucru, nu putem să vedem decât premisa schimbării de mentalitate și faptul că profesorii se conectează cu nevoile copiilor și ale părinților. Îi felicit pe profesori că înțeleg și sunt empatici la nevoile copiilor și că sunt aproape de încercările prin care trec părinții – pe lângă faptul că le este greu să facă școală cu cei mici de acasă, părinții înțeleg care este impactul pe termen lung al acestei situații. Iată că profesorii fac corp comun cu părinții pentru dezvoltarea copiilor și a viitorului țării”, spune Cristina Gheorghe, co-fondator SuperTeach.

Organizația încurajează Ministerul Educației și Cercetării și instituțiile responsabile să ia o decizie cât mai rapidă de redeschidere a școlilor sau să delege acestă decizie autorităților și comunităților locale.

„Descentralizarea deciziei ar putea avea un efect miraculos privind coagularea comunităților în jurul școlilor”, precizează Cristina Gheorghe. 

Despre predarea în sistemul hibrid, care le oferă cadrelor didactice posibilitatea de a interacționa direct cu elevii, s-a discutat intens și pe parcursul lunii octombrie, în rândul a sute de profesori participanți la Conferințele Revoluția Mentalității în Educație, organizate de SuperTeach. În lipsa unui scenariu verde pentru școlile din România, dascălii preferă sistemul hibrid – aceasta fiind concluzia la care au ajuns peste 300 de profesori de la toate ciclurile de învățământ (ca urmare a unui chestionar online post-eveniment, în perioada 24-27 octombrie a.c.).

Lipsa echipamentelor IT și interacțiunea slabă cu elevii, printre cele mai mari provocări în scenariul roșu

De altfel, profesorii din mediul rural preferă sistemul hibrid în detrimentul celui online, având în vedere lipsa mijloacele și echipamentelor IT necesare, pentru ca elevii din aceste zone ale țării să participe la lecțiile online: „Sunt foarte mulți copii din mediul rural, care fie nu au aparatura tehnică necesară, fie nu au conexiune la internet sau nu beneficiază de niciuna dintre cele două. Mai mult, noi predăm de acasă, cu resursele proprii (curent electric, internet, căldură, aparatură IT), deoarece la școală ni se asigură logistica tehnică pentru a preda online, dar nu și căldură”, a declarat unul dintre profesorii participanți la conferința SuperTeach.

Întrebați care este cea mai grea parte din procesul predării online, aproape toți profesorii (din cei 300 de respondenți și participanți ai evenimentului) au mărturisit că testarea și evaluarea copiilor, lipsa echipamentului tehnic necesar desfășurării claselor, interacțiunea slabă cu elevii în timpul orelor online, dar și lipsa interesului elevilor se numără printre cele mai mari dificultăți cu care se confruntă, în prezent, în scenariul roșu.

Profesorii cer susținere din partea școlilor și autorităților

De asemenea, pentru a face față provocărilor aduse de contextul pandemic, profesorii cer susținere din partea școlilor, dar și autorităților din România.

Potrivit chestionarului online completat în urma conferinței din octombrie, peste 40% dintre dascăli au spus că-și doresc să beneficieze de echipament tehnic, 36% ar avea nevoie de traininguri pentru îmbunătățirea competențelor digitale, iar 15% simt nevoia de susținere emoțională. Totodată, potrivit aceluiași chestionar SuperTeach, 93% dintre respondenți sunt de acord că tehnologia ar trebui inclusă în procesul de predare și în viitor, în afara contextului pandemic.

În ceea ce privește parcurgerea materiei pe parcursul acestui an școlar, 56% dintre profesori au încredere că, indiferent de modul în care se vor desfășura orele până la sfârșitul acestui an, ei vor reuși să parcurgă întreaga materie, în timp ce 32% dintre dascăli sunt de părere că vor reuși să parcurgă doar 75% din materie.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*