CGS România: 90% dintre angajații care urmează programe interne de mentorat avansează în carieră

Angajați la birou. FOTO Pixabay.com

Computer Generated Solutions (CGS) România, centru de excelență și liderul pieței locale de business process outsourcing (BPO), își consolidează angajamentul față de dezvoltarea personalului său prin intermediul programelor de mentorat și dezvoltare a carierei. Mai mult decât atât, inițiativa pornită pe plan local încă din 2015 a fost deja extinsă și către alte subsidiare al companiei, în Israel, Chile, India și Statele Unite ale Americii.

“Programul de mentorat, lansat în 2015 sub formă de program-pilot, nu este doar o inițiativă formală, ci o experiență autentică de învățare reciprocă. Mentorii, colegi cu experiență și povești de succes în cadrul CGS România, devin ghizii inspiraționali pentru mentees lor, oferindu-le un cadru deschis pentru a explora, înțelege și crește în carieră”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.

Conform afirmațiilor sale, an de an, programul de mentorat atrage un număr important de angajați în urma unui proces intern de înscriere și selecție, 90% dintre aceștia finalizând cursurile și având posibilitatea de a promova în carieră. Mai mult de atât, programele de metorat pot fi desfășurate chiar și de către angajații care lucrează 100% remote.

Mentorii, în principal manageri cu experiență în companie, investesc timp și expertiză pentru a ghida și inspira angajații mai tineri – mentees. Aceștia sunt persoane cu potențial, fie că sunt la începutul carierei lor profesionale sau în căutarea unui impuls decisiv.

Programul depășește granițele unui simplu proces de mentorat. Este o comunitate în care se împărtășesc idei, se deschid orizonturi și se construiește o rețea de încredere, în cadrul căreia mentees-ii pot apela oricând, chiar și în afara acestui program, la cunoștințele, resursele și sfaturile mentorilor lor. Toate acestea duc nu doar la angajați mai bine pregătiți profesional, ci și o cultură organizațională solidă și coeziunea echipei.

Pe lângă expertiza mentorilor, programul oferă angajaților înscriși în program acces la resurse valoroase – de la curricula internă personalizată și până la articole și studii recomandate de mentorii lor, creând astfel o platformă holistică de învățare. Prin intermediul acestui program se creează legături profesionale, o rețea organică de cunoștințe și experiență colectivă, care stă la baza unei echipe de management valoroase.

Programul nu numai că facilitează o conduită managerială unitară, dar promovează, de asemenea, abilitățile de gestionare a conflictelor și promovează cultura companiei privind împărtășirea informațiilor. Această abordare strategică asigură nu doar coeziunea internă a echipei, ci și capacitatea de a răspunde rapid la schimbările din piață, menținând totodată o viziune solidă asupra obiectivelor organizaționale. Astfel, programul nu se rezumă doar la o etapă temporară de mentorat, ci devine fundamentul unei evoluții durabile și a unei conduceri eficiente în cadrul companiei.

De altfel, și studiile internaționale arată importanța programelor de mentorat, mai ales în companiile cu peste 100 de angajați. Astfel, conform statisticilor, cca. 23% dintre angajații care întră în astfel de programe vor avea șansa de a evolua mai rapid în carieră. De asemenea, 9 din 10 angajați care au un mentor se declară mai fericiți la locul de muncă. Mai mult de atât, programele de acest tip reduc anxietatea și cresc încrederea atât a mentorului, cât și a mentee-ului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*