Cunoscută sub denumirea de „luna cadourilor”, decembrie reprezintă pentru români prilejul perfect de a le face surprize celor dragi. La eMAG, fiecare găsește cadoul potrivit, indiferent de bugetul disponibil. Anul acesta, în topul preferințelor clienților eMAG pentru perioada sărbătorilor de iarnă sunt electrocasnicele, produsele pentru copii și jucăriile, decorațiunile, telefoanele mobile, produsele cosmetice și de îngrijire, dar și televizoarele. De asemenea, există tot mai mulți clienți interesați de cărți, fashion, de aparatele fitness și de cele de îngrijire personală.
Top 10 categorii de produse de interes pentru clienții eMAG, în decembrie 2016
Decembrie 2016 | |
1 | Electrocasnice mari și mici |
2 | Jucării și produse pentru copii |
3 | Decorațiuni și produse pentru casă și grădină |
4 | Telefoane mobile și accesorii |
5 | Produse cosmetice și de îngrijire |
6 | Componente PC, periferice și laptopuri |
7 | Cărți |
8 | Televizoare |
9 | Fashion & Sport |
10 | Aparate de îngrijire personală |
În această perioadă eMAG desfășoară și eMAGIA Sărbătorilor, campanie de oferte speciale aflată la a zecea ediție. Estimările interne arată că în această lună pe eMAG comenzile vor fi în creștere cu 53% față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Clienții au înțeles că online poți cumpăra orice, oricând, de oriunde, de pe telefon, tabletă sau desktop și, mai important, că poți economisi timp. Am înregistrat o creștere a traficului și a comenzilor încă de la începutul lunii, semn că românii caută la eMAG cadoul ideal de Crăciun”, spune Tudor Manea, General Manager eMAG.
Cum arăta top 10 produse cumpărate în decembrie 2015
Decembrie 2015 | |
1 | Electrocasnice mari și mici |
2 | Telefoanele mobile și accesorii |
3 | Jucării și produse pentru copii |
4 | Componente PC, periferice și laptopuri |
5 | Decorațiuni și produse pentru casă și grădină |
6 | Produse cosmetice și de îngrijire |
7 | Aparate de îngrijire personală |
8 | Produse pentru auto |
9 | Televizoare |
10 | Tablete |
Românii și-au cumpărat din ce în ce mai mult online electrocasnicele, astfel că în luna decembrie a anului 2015 ele se aflau pe primul loc în topul vânzărilor eMAG, fiind urmate de telefoanele mobile și accesorii.
De asemenea, încă de acum doi ani au intrat în topul preferințelor clienților eMAG și produse precum parfumurile, seturile cadou, în general cosmeticele și produsele de îngrijire personală, fiind pe un trend ascendent, alături de produsele pentru copii și cele pentru îngrijirea casei.
Televizoarele rămân în top 10 produse cumpărate de pe eMAG în luna decembrie încă din 2008, deoarece, datorită dezvoltării tehnologice, tot mai mulți clienți înlocuiesc televizoarele vechi cu unele noi, de ultimă generație.
În luna decembrie, numărul comenzilor a crescut constant, evoluția fiind susținută și de dezvoltarea accelerată a gamei de produse și a platformei Marketplace. Valoarea coșului mediu a fost relativ constantă în această perioadă, situându-se în jurul valorii de 500 de lei.
În decembrie anul trecut, cea mai mare sumă plătită de către un client persoană fizică a fost de 37.559 lei (cu TVA) pentru achiziția a trei televizoare și două mașini de spălat.
Be the first to comment