CBRE: România, una dintre cele mai competitive piețe de retail din Europa Centrală și de Est. Trei factori care atrag atenția jucătorilor din industrie

Carmen Ravon. FOTO Confident PR

România se numără printre cele mai competitive țări din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește piața de retail. Dezvoltarea amplă a spațiilor comperciale, dar și apetitul crescut al românilor pentru cumpărături au încurajat noi companii din diverse industrii să se extindă sau să intre pe piața locală, potrivit raportului CBRE România – “Market Outlook 2023”, lider global pe piața de consultanță imobiliară.

Anul trecut, 17 noi branduri au intrat pe piața din România, iar cei mai mulți au ales Bucureștiul ca primă locație din țară, pentru deschiderea magazinelor. Printre cele mai importante intrări se numără Primark, Converse sau Foot Locker, care și-au inaugurat magazinele în centre comerciale.

„După un an 2022 extrem de bun pentru retail, cu rezultate care depășesc nivelul înregistrat în 2019, an de referință pentru industrie, piața își continuă evoluția firească și intră în planurile unor retaileri internaționali, dar și noi dezvoltatori pe piață, aceștia fiind însă nișați pe segmentul de parcuri de  retail. În plus, apar noi oportunități pe piață și pentru dezvoltatori, ținând cont că spațiile comerciale disponibile sunt în marea majoritate închiriate rata de neocupare fiind 3% în malluri și chiar mai mică în parcurile de retail”, a declarat Carmen Ravon,  Head of Retail Occupier CEE, CBRE.

În 2023, jucătorii din retail sunt sfătuiți să aibă în vedere trei factori principali, potrivit CBRE:

1.Integrarea standardelor ESG în proiecte noi sau renovate – ESG este un subiect tot mai frecvent întâlnit în discuțiile mangementului companiilor de retail și o temă de sine stătătoare în proiectele de renovare pe acest segment. Pe lângă reducerea consumului și a unei activități sustenabile din punct de vedere operațional, alinierea la aceste standarde vine și în întâmpinarea așteptărilor consumatorilor. Aceștia au devenit mai atenți la misiunea socială a brandurilor și din ce în ce mai selectivi cu acestea din acest punct de vedere, motivând retailerii să aleagă spații și pe baza criteriilor ESG când vizează extinderea sau chiar să solicite integrarea unor clauze specifice în contractele de închiriere. CBRE asistă deja proiecte de renovare care adaugă această componentă în noile planuri, cât și noi dezvoltări care nu numai că integrează, dar creează, de fapt, întregul plan de construcție în jurul unei viziuni sustenabile și al impactului acesteia asupra comunității locale.

2.Extindere strategică bazată pe analiză – Informațiile sunt esențiale pentru a putea lua decizii rapide. Indiferent că este un dezvoltator care caută noi locații sau un retailer care vizează extindere, expansiunea strategică bazată pe analiza datelor nu mai este doar un proces opțional. Această abordare ajută dezvoltatorii și investitorii să ia decizia corectă în contextul actual, oferind date, benchmark-uri și comparații. Retailerii, în efortul lor de a găsi spațiu în centrele comerciale, au nevoie, de asemenea, să își sprijine deciziile luate într-un termen mult mai scurt acum pe date și analize calitative corecte și complete.

3.Tehnologia și strategia omnichannel cresc cifra de afaceri – Creșterea businessurilor prin sistemul multichannel este o strategie eficientă. Ecommerce-ul este nu doar noua realitate, ci a trecut deja la o nouă etapă  – m-commerce (mobile commerce), care contribuie deja din plin la creșterea preconizată de 15% a gradului de penetrare a comerțului electronic în România până în anul 2025. Automatizarea operațiunilor din logistică susține în mare măsură această transformare și, în curând, automatizarea va intra și în magazinele fizice ca soluție ce ușurează atât experiența consumatorilor, cât și lipsa forței de muncă a retailerilor prin auto-check-out, puncte de preluare, asistent virtual de magazin și chiar promoții bazate și livrate de inteligența artificială. Performanțele magazinelor fizice sunt însă o dovadă că apetitul clienților pentru experiența de cumpărături rămâne ridicat, astfel că integrarea soluțiilor omnichannel este un pariu care trebuie păstrat.

„Două tendințe care sunt deja în plină desfășurare trebuie, de asemenea, să fie luate în calcul. În primul rând, dezvoltarea orașelor mai mici, regional, care merge mână în mână cu dezvoltarea parcurilor de retail, un produs foarte apreciat de investitori și dezvoltatori. În al doilea rând, reducerea suprafețelor hipermarketurilor care își propun să devină mai eficiente pe spațiul ocupat, o oportunitate și pentru proprietarii de centre comerciale, care dispun de spațiu liber extrem de limitat, și care astfel pot obține GLA (suprafața brută închiriabilă) suplimentară pentru noi chiriași”, a mai adăugat Carmen Ravon, Head of Retail Occupier CEE, CBRE. 

Stocul spațiilor moderne de retail din România au înregistrat în 2022 un volum total de aproximativ 4,08 milioane mp, după ce anul trecut au fost inaugurate 11 noi parcuri de retail. Livrările anuale se ridică la 86.700 mp închiriabili, din care Bucureștiul a atras 41%, cu trei spații de retail nou construite, în timp ce marea majoritate a spațiilor au fost dezvoltate în orașe mici, dar plasate strategic în apropierea capitalelor de județ precum Iași, Timișoara sau Craiova.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*