Piața de self-storage (depozite de închiriat) din România devine o piață stabilă, ajungând la 25.000 mp închiriabili în 2022, ceea ce reprezintă o cotă de 0,2% din suprafața totală de astfel de soluții de depozitare în Europa, potrivit raportului special European Self Storage Industry lansat de CBRE, liderul pieței de consultanță imobiliară. La finalul primul trimestru din 2022, 43% din suprafața închiriabilă era ocupată, așteptările fiind ca gradul de ocupare să crească în viitorul apropiat.
Conform raportului CBRE, în România 43% din acest tip de depozite sunt închiriate de persoane fizice, iar 57% din unitățile de depozitare cu auto-servire sunt închiriate de companii, ceea ce reprezintă cel mai mare procent din Europa. Astfel, în ceea ce privește închirierea de spații de depozitare de către companii, România este urmată de Polonia (48%), Cehia (45%) și Spania (39%).
În același timp, în România chiria medie pentru spațiile de depozitare de tip self-storage este de 126 de euro pe metru pătrat pe an, a doua cea mai ieftină chirie din Europa după Letonia (96 de euro/mp/an), în timp ce chiria medie în Europa este de 290 de euro/mp/an.
“Self-storage este un produs nou în întreaga Europă, conturându-se anul acesta în țara noastră ca o opțiune valoroasă atunci când este necesar un spațiu de depozitare identificabil și închiriabil pe termen mediu/scurt rapid și ușor. Fiind o alternativă de depozitare cu numeroase beneficii atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice, estimăm că interesul și cererea pentru servicii de self-storage vor avea o evoluție spectaculoasă. Evenimentele din ultimii doi ani au avut un impact pozitiv asupra pieței de self-storage și au contribuit din plin la creșterea acesteia și la evoluția dinamică pe care o prognozăm”, spune Daniela Gavril, Head of Research CBRE România.
Piața de auto-depozitare (self-storage) din întreaga Europă a avut un an record în 2021, în condițiile în care volumul total al investițiilor a ajuns la 650 mil. euro, de 3,5 ori mai mult decât în 2020. Mai mult, în ultimii cinci ani, numărul de locații a crescut cu 70%, însumând peste 5.400 de locații de depozitare, cu aproximativ 11,5 milioane mp de spații închiriabile în toate țările europene. Cu o cotă de piață de aproape 40%, Marea Britanie este lider de piață în ceea ce privește stocul, urmată de Franța și Spania.
Majoritatea operatorilor de profil au înregistrat o rată de ocupare de peste 85% în Europa, potrivit raportului European Self Storage Industry. Toate țările au raportat o creștere a nivelului de ocupare în timpul pandemiei. În top se află Danemarca și Cehia, care au atins un grad de ocupare de 92% fiecare, urmate de Elveția (88%) și Belgia (87%).
“După cum arată cercetările noastre, operatorii intenționează să crească numărul de locații de self-storage, având în vedere extinderea globală a comerțului electronic. Astfel, ne așteptăm la o creștere a pieței de self-storage, inclusiv în România, unde acest serviciu devine din ce în ce mai atractiv”, explică Daniela Gavril, Head of Research CBRE România.
Industria de self-storage este considerată un business ecologic deoarece impactul său asupra mediului este foarte scăzut în comparație cu alte sectoare, datorită numărului limitat de persoane la fața locului și a consumului minim de energie. În plus, operatorii intenționează să reducă consumul de energie prin punerea în aplicare a unor practici durabile, cum ar fi iluminatul cu LED-uri, detectoare infraroșii pasive, ambalaje reciclabile, panouri solare, acoperișuri verzi și puncte de încărcare a mașinilor electrice.
Be the first to comment