Carmina Olimpia Cotfas, Miss Universe Romania 2021, promovează turismul românesc la finala mondială de la Eilat (Israel)

Carmina Olimpia Cotfas

Carmina Olimpia Cotfas, care a câștigat competiția Miss Universe România 2021 dintre 200 de candidate și 25 de finaliste, pe 28 august 2021, reprezintă, la ora actuală, România, la cea mai de elită competiție de frumusețe, inteligență și creativitate din lume – Miss Universe, în Israel, la Eilat. Meritul este al ei, și, firește, și al juriului, care a apreciat-o prin inteligență, charismă și aspect.

Selecția Miss Universe este extrem de dificilă și de riguroasă. Cine ajunge la competiția internațională, reprezintă propria țară, inclusiv la nivel diplomatic. Miss Universe nu este o ambasadoare a frumuseții proprii, ci o ambasadoare a frumuseții țării. A fi Miss Universe, inclusiv pe plan național, înseamnă inteligență emoțională, diplomație, capacitate de comunicare și adaptabilitate și chiar și geopolitică.

Carmina va defila pe podium, la finala Miss Universe din Eilat, cu o rochie cu motive populare românești, în valoare de 20.000 de dolari, un tribut adus Reginei Maria, care, printre altele, a contribuit la efectuarea Marii Uniri de la 1918.

”Mă străduiesc să reprezint țara mea cu cinste. Țin la România și consider că noi, românii, merităm mult mai mult. Reprezint și tinerele femei românce, dar în primul rând consider că reprezint România. Noi, românii, chiar suntem oameni frumoși. Competiția Miss Universe nu reprezintă doar o competiție a frumuseții feminine de pretutindeni și atât, ci reprezintă o competiție care reunește ambasadoarele feminine ale fiecărei țări. Simt că participând la finala de la Eilat, nu voi fi o româncă frumoasă, așa cum sunt chiar multe românce, ci voi fi o ambasadoare a culturii și spiritualității românești, în calitate de Miss Universe Romania. Promit că mă voi dedica în continuare promovării imaginii României. Sunt la început. Dar nu înțeleg de ce autoritățile din România nu folosesc pentru promovarea turismului românesc și a imaginii țării oameni care au realizat ceva, precum Simona Halep, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi și alți români care ne sunt ambasadori de elită peste granițe. Îmi doresc mult să mă implic în promovarea imaginii țării noastre”, declară Carmina Cotfas, Miss Universe Romania.

”Miss Universe este o competiție complexă și de elită. Am făcut parte, în trecut, din echipa de management a acestei prestigioase competiții. Carmina Olimpia Cotfas, care a câștigat competiția Miss Universe 2021, reprezintă cu cinste România la competiția internațională. Mă onorează să anunț că, împreună cu Carmina, am creat un parteneriat pentru promovarea turistică a României. Până la urmă ar fi timpul României, care consider că a trimis reprezentanta ideală la această competiție care contribuie și la notorietatea statelor participante. Cred în această asociere, pentru o mai bună imagine a țării noastre. Pasiunile Carminei pentru istorie și turism, respectiv creativitatea, constituie puncte comune”, declară Traian Bădulescu, consultant în turism.

Carmina Cotfas consideră că România trebuie să demareze o campanie de promovare permanentă, atât pe partea de turism, cât și pe partea de imagine a românilor și a României.

”Avem peisaje frumoase, potențial turistic, însă cred că în primul rând prin oameni putem promova țara noastră. Absolut toți străinii cu care am interacționat au spus că avem o țară frumoasă. Dar dacă nu o promovăm cu campanii bine organizate, nu cred că putem avea succes. De asemenea, trebuie să căpătăm mai multă încredere în noi. Eu pun doar o cărămidă la competiția la care particip. Și mi-aș dori ca românii să înțeleagă că nu e ușor să reprezinți țara ca Miss Universe. Sunt conștientă că va trebui să prezint diplomație, inteligență, adaptare. Vă promit că nu vă voi dezamăgi”, subliniază Carmina Coftas.

În acest an, competiția internațională Miss Universe este organizată de Israel, la Eilat. Finala va avea loc pe 12 decembrie și vor fi participante din 81 de țări. Dacă doriți să o votați pe Carmina, o puteți face de pe smart phone descărcând aplicația Miss Universe.

Despre Carmina Olimpia Cotfas

Carmina Cotfas, Miss Universe România, are 20 de ani, este din Târgu Mureș și studentă în anul trei la istorie, în Cluj. Dorește să devină profesor universitar de istorie și să scrie cărți pe tema istoriei, a dezvoltării personale și a turismului. A practicat volei de performanță 5 ani și a studiat canto timp de 9 ani. Este activist al dreptului de sănătate, prezentator TV dar și model profesionist de la 14 ani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*