„Caravana filmului românesc”, cu ale sale Capodopere ale cinematografiei naționale soseşte pentru prima oară între dulcile coline ale Târnăveniului, cu cântec şi voie bună.
La această întâlnire de gală cu publicul, pe 1 şi 2 septembrie, de la ora 19.30, la Casa de cultură „Mihai Eminescu” vor răsuna glasurile zglobiei Lizuca şi cele ale liceenilor îndrăgostiți.
Pe 1 septembrie, la ora 19:30, orfana Lizuca fuge de mama vitregă, în „Dumbrava minunată”. Câți copii cu părinții plecați în străinătate nu sunt crescuți azi de bunici! În filmul scris de Draga Olteanu Matei, după povestirea lui Mihail Sadoveanu, fetița de şase ani e orfană de mamă şi caută scăpare din ghiarele mamei vitrege, la bunici. Dar înainte de a ajunge la casa bătrânilor, însoțită de câinele Patrocle, ea se strecoară printre minunățiile muzicale ale fermecatului luminiş. De la realizarea filmului, aproape trei milioane de părinți şi copii s-au bucurat, vizionând aventurile ghiduşei copile şi ale cățelușului ei.
Pe 2 septembrie, ecranul e invadat de veselia adolescenților din „Liceenii”. A fi sau a nu fi îndrăgostită? Dacă eşti, cine ți-e iubitul şi pe care să-l alegi? Cum scapi de vigilența profei de mate, madam Isoscel? Ş mai ales cum treci clasa? E aşa de uşor să iubeşti un egoist? Toate aceste întrebări şi multe altele tulbură mințile liceenilor de clasa a X-a, aflați în fața unui examen care nu le răpeşte însă bucuria de a fi împreună, de a se căuta şi de a se regăsi. Pe ritmul hitului vremii, scris de Florin Bogardo, „Ani de liceu”, ei se îndreaptă cu încredere spre propriul viitor.
Când a fost realizat, în 1986, „Liceenii” a adus un aer de prospețime, în aerul geros al comunismului. Peste 5 milioane de tineri au luat cu asalt cinematografele vremii, pentru a vedea acest mare success cinematografic, dedicate neliniştilor adolescenței.
La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile!
Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu„ din Târnăveni este următorul:
Miercuri, 1 septembrie, ora 19.30: DUMBRAVA MINUNATĂ
Regia: Gheorghe Naghi; Scenariul: Draga Olteanu Matei;
Cu: Ernest Maftei, Diana Muscă, Elena Drăgoi, Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Cezara Dafinescu
Joi, 2 septembrie, ora 19.30: LICEENII
Regia: Nicolae Corjos; Scenariul: George Șovu;
Cu: Ștefan Bănică jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruț, Tamara Buciuceanu Botez, Ion Caramitru
Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Scopul „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat la a VIII-a ediție, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. „Caravana filmului românesc” aduce filmul românesc în atenția spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr și le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creații cinematografice românești.
Be the first to comment