Camerele body worn de la Axis în portofoliul ELKO: Extindere de la domeniul public la cel de afaceri

Camerele body worn de la Axis în portofoliul ELKO

Cu doar câțiva ani în urmă, camerele video purtate pe corp erau testate de câteva unități de poliție din Statele Unite. Astăzi, majoritatea forțelor de ordine din țările occidentale au înzestrat ofițerii lor din prima linie cu camere de tip Body Worn sau, pe scurt, BWC, pentru a urmări modul în care aceștia operează în teren și, în același timp, pentru a strânge dovezi în cazul surprinderii unor activități în afara legii și a le prezenta în justiție. Camerele body worn influențează atât comportamentul celor care le poartă, cât și pe cel al publicului. Conștientizarea faptului că sunt înregistrați îi face pe oameni să simtă că există un „martor digital” al acțiunilor lor. Deci, cetățenii sunt mai puțin predispuși să se comporte în afara limitelor admise, iar oficialii sunt mai predispuși să rămână liniștiți și să respecte reglementările în acțiunile pe care le întreprind. Acest lucru reduce numărul de reclamații și incidente.

În timp ce adoptarea inițială a tehnologiei purtate pe corp a fost în principal abordată de către forțele de ordine, caracteristici precum transmisiile în direct pe dispozitive mobile și serviciile bazate pe localizare sunt setate să stimuleze cererea și printre alte tipuri de utilizatori. Beneficiile aduse de aceste dispozitive compacte au fost remarcate și de persoanele responsabile din alte domenii, cum ar fi cel al serviciilor comunitare de urgență, securității private, retailului și cel al serviciilor medicale. De fapt, videoclipurile înregistrate de camerele purtabile în alte domenii decât cele ale serviciilor de ordine vor fi una dintre cele mai importante tendințe în materie de securitate fizică în 2021, potrivit Omdia. Pentru a da o indicație a creșterii acestui sector, piața globală a BWC a valorat aproape 444 de milioane de dolari în 2020 și se așteaptă să ajungă la 1.507 milioane de dolari în 2025, potrivit unui studiu Market Research Future.

Conexiunea dintre o înregistrare și o anumită locație

Principalul rol al camerelor body worn este de a înregistra audio și video în format digital, sistemul fiind compus de obicei dintr-o cameră, un microfon și o baterie reîncărcabilă, stocarea datelor fiind făcută fie integrat, fie prin intermediul unei unități separate conectate la cameră. A ști unde a avut loc un incident este, în majoritatea cazurilor, la fel de important și de mare interes în orice domeniu. Aici intră în joc datele despre locație, stocarea coordonatelor, împreună cu celelalte metadate, sporind valoarea și gradul de utilitate a înregistrării ca dovadă.

Aplicațiile de gestionare, cum sunt sistemele de management video VMS (video management system) sau sistemele de gestionare a dovezilor EMS (evidence management systems), pot utiliza datele despre o anumită locație pentru a afișa locațiile incidentelor pe o hartă dinamică, în vederea ușurării procesului de căutare. Datele pot fi colectate prin telefonul mobil sau prin descărcarea la stație. Această utilizare a datelor de locație este asemănătoare cu modul în care un smartphone oferă geo-etichetarea fotografiilor. Telefonul stochează coordonatele locului în care a fost făcută fotografia în metadatele fotografiei (Exif), care pot fi apoi utilizate pentru a oferi funcționalități suplimentare, cum ar fi găsirea fotografiilor dintr-un anumit loc.

Cu toate acestea, în general, dispozitivele precum smartphone-urile, ceasurile sport și dispozitivele de navigație prin GPS utilizează datele de localizare în principal pentru urmărirea și navigarea continuă. O cameră purtată pe corp folosește date despre locație pentru a asocia o înregistrare la o anumită locație.

Achiziția acestor date se realizează prin comunicarea cu sateliții de navigație aflați pe orbită în jurul Pământului. Sateliții transmit în mod continuu date despre timpul și poziția lor. Atunci când comunicarea este stabilită cu cel puțin patru sateliți, camera folosește cipul său GNSS (Global Navigational Satellite System) integrat pentru a calcula propria latitudine, longitudine și altitudine. Timpul necesar pentru a găsi suficienți sateliți și a stabili comunicarea cu aceștia este timpul pentru prima remediere (Time to first fix – TTFF).

Sistem integrat bazat pe soluția Axis Communications

Bazându-se pe echipamentele și aplicațiile furnizate de Axis Communications, specialiștii ELKO Romania pot dezvolta la cerere soluții bazate pe camere body worn pentru diverse tipuri de organizații. Acestea pot fi de ordine publică sau din domeniul privat. Și pot avea diferite dimensiuni, de la o singură cameră la un sistem complex cu cerințe extinse, bazându-se pe scalabilitatea, flexibilitatea și standardele deschise ale elementelor constitutive.

AXIS W100 Body Worn Camera este elementul central, o cameră ușor de utilizat, ușoară și robustă, care permite procesarea și stocarea videoclipurilor. Camera oferă imagini clare de calitate Full HD (1920×1080) la 25/30 fps în format H.264 cu wide dynamic range (WDR) și cu sunet clar datorită microfoanelor duale cu suprimare a zgomotului. Ușoară, robustă, rezistentă la apă și ușor de utilizat, camera poate fi activată sau dezactivată rapid, cu o simplă atingere. Durata de viață a bateriei este de peste 12 ore, cu încărcare USB și descărcare rapidă a datelor, toate aceste elemente fac soluția disponibilă rapid atunci când și utilizatorul este pregătit de intervenție. Prin criptarea end-to-end, camera îndeplinește standardele oficiale FBI pentru securitate cibernetică, iar criptarea stocării interne conform cu CJIS AES256 face ca datele să fie indisponibile altor utilizatori decât cei înregistrați.

Vă putem oferi o soluție completă end-to-end care include AXIS Camera Station VMS sau puteți utiliza camera AXIS W100 Body Worn cu un VMS sau EMS al unui terț producător, fie local, fie în cloud. O soluție complexă ce combină supravegherea video mobilă cu cea fixă este Milestone XProtect. Iar pentru utilizarea acestor sisteme în medii dificile, precum cel al utilităților sau în armată, tot din portofoliul ELKO vă putem recomanda tableta Getax UX10, care este o tabletă rigidizată ideală pentru o multitudine de sectoare ale industriei, producție, servicii de utilitate publică sau siguranță publică. Pe lângă rezistența deosebită, Getac UX10 asigură și performanțe de top, care permit profesioniștilor să rezolve sarcini complexe în timp record.

În orice situație, aveți libertatea de a decide cum veți gestiona dovezile video, protejând în același timp valoarea investițiilor existente. Soluțiile de supraveghere purtabile, body worn, pot fi comandate prin canalul de parteneri ELKO România.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*