Business Internet Security este un serviciu prin care companiile din România își pot securiza conexiunile la Internet și își pot proteja datele de atacuri și intruziuni externe. Serviciul oferă administratorilor de rețea control asupra utilizării conexiunii Internet și permite limitarea sau blocarea accesului utilizatorilor către anumite tipuri de conținut, site-uri sau aplicații. Arhitectura, construită de Orange în parteneriat cu Ampec și bazată pe noua generație de firewall Fortinet, detectează în timp real și previne încercările de intruziune, scanează și blochează virușii, detectează și blochează mailurile spam, protejând instantaneu atât calculatoarele și serverele din rețea, cât și dispozitivele mobile ce utilizează Internetul.
Serviciul Business Internet Security nu necesită instalarea unor echipamente dedicate la sediul companiei. Traficul este monitorizat și scanat în profunzime pentru a identifica semnături malițioase direct în cloud-ul Orange și ajunge în rețeaua clientului deja filtrat. În acest fel, companiile beneficiază de o putere de procesare superioară a datelor, altfel costisitoare, precum și de creșterea securității și a productivității, la un cost semnificativ redus față de soluțiile clasice.
Serviciul oferă o interfață ușor de utilizat, unde administratorii de rețea pot vizualiza în timp real activitatea mecanismelor de securitate și pot ajusta setările. Platforma include un set complex de rapoarte de activitate care pot ajuta specialiștii companiei să optimizeze politicile de securitate a datelor. În cazul în care compania nu are proprii experți în securitate, aceasta poate alege opțiunea prin care consultanța și administrarea serviciului sunt asigurate în întregime de specialiștii Centrului de Securitate Cibernetică Orange. Structura locală a fost lansată la începutul lunii martie 2016 și are rolul de monitorizare permanentă a riscurilor și amenințărilor din mediul virtual la nivel internațional și local și de dezvoltare și implementare proactivă de noi măsuri de protecție adaptate la specificul afacerilor din România.
Business Internet Security se adresează în special companiilor cu 50-250 de angajați care utilizează serviciul de date Orange. Serviciul este disponibil în trei pachete – Professional, Standard și Basic – ce pot fi personalizate cu opțiuni adaptate la dimensiunea companiei, nivelul de protecție dorit sau modul în care sunt utilizate conexiunile la Internet. Acestea includ echipamente instalate la sediile clientului, integrarea cu sistemele IT ale acestuia, precum și servicii de audit de securitate în profunzime sau audit de politici de securitate.
Studiile de piață efectuate de Orange în România arată că 78% din reprezentanții societăților intervievate se simt protejați de atacurile cibernetice, deși un procent mic fac demersuri pentru securitatea informațiilor de care dispun. De exemplu, 50% din companii nu pot controla traficul Internet, iar 83% nu au autentificare duală pentru VPN. Un procent foarte mic de companii aleg externalizarea securității și cele mai multe încearcă să facă față cu ajutorul competențelor interne. Cu toate acestea, în cazul unui atac, un procent semnificativ din respondenți au spus că vor căuta ajutor din partea specialiștilor din industrie. Cei mai mulți clienți sunt în căutarea de soluții alternative la componentele de securitate actuale și nu sunt complet mulțumiți de eficiența soluțiilor pe care le folosesc.
„Platforma a fost construită de la zero în România, pentru că am dorit să fie perfect adaptată realităților locale. Astfel putem oferi rezolvări imediate la o mare parte din riscurile la care se expun societățile, indiferent de nivelul de expertiză în securitate pe care acestea îl au. În mediul virtual amenințările sunt complexe, de aceea am dezvoltat soluția noastră de securitate alături de lideri tehnologici în domeniu și am încheiat parteneriate locale cu numeroși consultanți externi care pot oferi suport în cazul unor cerințe speciale. Business Internet Security a fost testat de specialiști independenți în cadrul DefCamp 2015, cea mai mare conferință de hacking și securitate informațională din Europa Centrală și de Est.”, spune Mihnea Dumitru, Convergent Marketing Manager Business To Business Orange România.
Be the first to comment