Bulgarii oferă nopți gratuite de cazare pentru turiștii care plătesc pentru un test PCR

Litoralul bulgăresc. FOTO Travel Planner

Bulgaria a anunțat că va deschide sezonul turistic începând cu 1 mai și a lansat regulamentul pentru funcționarea hotelurilor în pandemie. După ce Grecia a anunțat deschiderea sezonului iar hotelierii vor acorda stimulente, bulgarii deja reacționează oferind nopți gratuite. Deocamdată nu este oficial dar se discută despre cele 3 posibilități de intrare în țară: fie cu vaccin împotriva COVID-19, fie cu test PCR negativ, fie cu test anticorpi.

„Toate aceste măsuri sunt pentru siguranța turiștilor. Bulgarii știu că testul PCR nu va aduce semnale pozitive. În cazul în care contextul epidemiologic va permite, există o probabilitate ca testul PCR să fie eliminat, așa cum a fost și în vara anului 2020. Unii hotelieri au început deja să reacționeze oferind stimulente turiștilor care vor folosi teste PCR. Un exemplu interesant ar fi lanțul hotelier HVD, care oferă o noapte gratuită pentru vacanțele de minim 6 nopți, pentru turiștii care fac dovada plății unui test PCR. Credem că vor mai urma și alți hotelieri care vor găsi soluții interesante. Cert este că românii reprezintă o piață foarte importantă pentru Bulgaria. Vor identifica soluții să venim la ei și ne așteptăm să mai apară oferte similare”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner. 

Prețul mediu pentru o vacanță la un hotel cu servicii bune și cu all inclusive, pe litoralul bulgăresc, este de 100 euro / noapte / 2 adulți. Acest tarif include deja reducerile early booking de 15%-35%.

O familie cu un copil va plăti pentru teste, în total, 150 – 180 euro. Travel Planner a negociat tarife preferențiale cu reduceri până la 15% cu mai multe clinici care au acoperire națională.

Cel mai exclusivist hotel din cadrul cadrul lanțului HVD și unul dintre cele mai exclusiviste din Bulgaria este Reina del Mar, unde tariful ajunge la 220 euro / noapte / 2 adulți cu servicii premium all inclusive.

Cel mai ieftin hotel din lanț, dar tot de calitate ridicată, este Viva din Nisipurile de Aur, unde tariful este de 120 euro / noapte / 2 adulți, cu servicii all inclusive.

Prețurile includ reduceri între 30% și 35% și, în plus, o noapte gratuită pentru turiștii care plătesc pentru testul PCR. Astfel, în total se poate ajunge la un discount de până la 40%-45%. Oferta este valabilă pentru rezervări efectuate până la 30 aprilie. În perspectivă, există speranțe pentru un context epidemiologic mai bun și se speră la îndepărtarea testelor.

Cât timp turiștii vor avea nevoie de teste PCR la revenirea în țară, lanțul hotelier Grifid suportă cheltuielile aferente acestora.

Pentru acest an, consultanții Travel Planner recomandă hotelurile de top de 4-5 stele de pe litoralul bulgăresc. Dacă ne referim la perioada sărbătorilor pascale, acestea oferă un program specific ce include acces gratuit la centrul SPA (piscină interioară, sală de fitness, saună), mâncăruri tradiționale (în unele cazuri specific românești) și o gamă de băuturi internaționale, la regimul ultra all inclusive.

Deja sunt mai multe hoteluri de top care intenționează să includă mâncare românească și care au angajat personal din România în locuri unde există interacțiune cu turiștii, precum sunt recepția și restaurantul.

La hotelurile de top de 4-5 stele, cu servicii foarte bune, pachetul de Paște/1 Mai costă în jur de 180-200 euro/persoană, cu toate facilitățile incluse în preț. În acest sezon, majoritatea românilor prefer vacanțele în zona de nord a litoralului bulgăresc, în special în Albena și Nisipurile de Aur.

Referitor la măsurile de securitate adoptate recent de către bulgari, toți angajații aflați în locuri publice închise în care servesc sau interacționează cu turiștii, sunt obligați să poarte o mască de protecție de unică folosință sau refolosibilă. De asemenea, fluxurile de intrare și de ieșire ale turiștilor nu se amestecă între ele și se recomandă o distanță de minim 1,5 metri între turiști. Dacă se suspectează o infecție cu coronavirus, oaspete este izolat într-o cameră pregătită în acest sens. Pe plajă, fiecărei umbrele îi sunt alocați 20 de metri pătrați.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*