Bulgaria a primit peste 461.000 de turiști români în vara 2021, de aproape 3 ori mai mulți decât în anul precedent și cu peste 50% mai mulți decât în 2019

Vacanță în Bulgaria
Vacanță în Bulgaria

Conform unui studiu efectuat de Travel Planner pe baza datelor obținute de la institutul de statistică din Bulgaria, dacă în perioada mai – august 2020 țara vecină a fost vizitată, pentru odihnă și excursii, de 177.757 de români, în acest an cifra a ajuns la 461.343, cu 259,54% mai mult, deci există o creștere de aproape trei ori. Doar în luna august, statisticile din Bulgaria au înregistrat 250.613 de români, față de 110.190, câți erau anul trecut.

Mai surprinzător este că și față de sezonul estival 2019, ultimul an normal, 2021 a înregistrat o creștere de 52,7% a turiștilor români. În 2019, Bulgaria a fost vizitată, în perioada mai – august, pentru odihnă și excursii, de 302.131 de români.

Românii au fost, și în acest an, principalii turiști pe litoralul bulgăresc, alături de cei bulgari. La distanță, topul turiștilor străini este urmat de Germania, Ucraina, Polonia, Serbia, Franța și Olanda. 30% din totalul turiștilor de pe litoralul bulgăresc au fost, în acest an, români, dintr-un total de 1.532.505 de turiști. Anul trecut, dar în contextul unei cifre mult mai mici, românii au reprezentat aproape 40% din totalul turiștilor, iar în 2019, ultimul an turistic normal, doar 8,37%.

”Deși a fost înregistrată o creștere de aproape 3 ori față de anul precedent, 2021 a fost totuși un an foarte greu, care a pus presiune foarte mare atât asupra agențiilor de turism, cât și asupra hotelierilor. Pe de o parte agențiile au procesat într-un timp foarte scurt un volum mare de rezervări, iar hotelierii nu au prevăzut o creștere bruscă a numărului de turiști și, în unele momente, au reușit cu greu să facă față acestei situații.

Am remarcat o revenire a numărului de turiști români care au ales litoralul bulgăresc, față de celelalte piețe, care au stagnat foarte mult. Alături de turiștii bulgari, românii au fost cei mai numeroși și au salvat pentru al doilea an consecutiv litoralul bulgăresc. Am constatat, oricum, o tendință clară: turiștii propriilor țări au optat mult mai mult pentru turismul intern, atât în cazul Bulgariei și României, precum și al Greciei sau Turciei. Turismul intern a crescut mai mult ca oricând în cazul multor țări, iar mult mai mulți turiști au preferat să viziteze țările vecine, așa cum a fost și cazul românilor”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner. 

Potrivit consultanților Travel Planner, românii se interesează deja de ofertele de ski și de Revelion pentru stațiunile montane ale Bulgariei, care rămâne, în continuare, și una dintre destinațiile de iarnă preferate. Firește, toți turiștii sunt atenți în continuare la situația epidemiologică.

În vara anului 2021, în special în a doua parte a sezonului, vârful fiind luna august, nu au mai fost locuri disponibile la hoteluri. Hotelierii de pe litoralul bulgăresc nu au mai promovat oferte speciale în vârful de sezon și chiar au fost luați prin surprindere de cererea foarte mare venită pe ultima sută de metri, pentru ultima parte a lunii iulie și pentru luna august.

Litoralul bulgăresc a atras foarte mulți români în iulie și mai ales în august, datorită faptului că Bulgaria a eliminat orice restricție pentru România și a garantat acceptarea turiștilor până la 31 august. Premisele nu erau cele mai bune în prima parte a anului. Începând cu 27 mai, când Bulgaria a ajuns pe lista verde și a eliminat orice restricție pentru intrarea în țară, a crescut exponențial numărul de rezervări. În paralel, destinații precum Turcia și Grecia intraseră pe lista roșie. Atunci când Bulgaria a intrat pe lista galbenă, s-a înregistrat o scădere importantă a numărului de rezervări noi, iar când a intrat pe lista roșie rezervările aproape s-au oprit.

Touroperatorii din vest au intenții serioase de a reveni la nivelul din 2019. Astfel de semnale au existat încă din această vară, însă probabil se vor concretiza în 2022. În acest context, credem că anul viitor va fi un sezon mai bun pentru litoralul bulgăresc. Creșterea numărului de turiști în Bulgaria se datorează, într-o anumită măsură, și faptului că aceștia au fost condiționați să călătorească local și regional. Evoluția numărului de turiști români în Bulgaria depinde de cum vor continua aceştia să se raporteze la litoralul românesc și în ce măsură se vor orienta către alte destinații, în funcție de restricțiile impuse de situația epidemiologică. Oricum, cu siguranță, Bulgaria va rămâne în continuare una din principalele destinații estivale pentru români.

Litoralul bulgăresc are succes și pentru că reprezintă o alternativă la litoralul românesc, datorită proximității, a tarifelor mai bune și a variantelor all inclusive. În contextul în care cele mai accesibile destinații au fost și vor rămâne litoral bulgăresc și cel cel românesc, Bulgaria continuă să atragă tot mai mulți turiști români. Litoralul nostru încă nu reușește să vină mereu în întâmpinarea turiștilor și să corespundă așteptărilor prin prisma raportului calitate-preț potrivit.

Pentru vacanțele în 2022, turiștii pot obține prețuri bune mai ales prin rezervările tip early booking, care vor demara, probabil, în luna noiembrie. Rezervările early booking vor avea un mare avantaj, ținând cont că vor apărea cu siguranță scumpiri ale tarifelor generate de creșterea costului la energie electrică, gaze și inflație sau vor fi mai puține camere disponibile pentru români, datorită revenirii turiștilor din vest. Mulți hotelieri încearcă să aducă și îmbunătățiri structurilor de cazare. Anul viitor poate fi primul an care să se apropie de 2019 pentru turismul din Bulgaria, țară care depinde mult de sosirea turiștilor străini.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*