Blue Air, cercetată de ANPC

Aeronavă Blue Air. FOTO Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a încheiat cercetarea de fond, începută în urmă cu mai bine de două luni, realizată ca urmare a numărului însemnat de reclamații referitoare la serviciile oferite de Blue Air Aviation SA, sosite la Autoritate din toată țara, dar și din țările Uniunii Europene.

” A venit momentul să primească, de această dată, compania aeriană un bilet din partea Autorității noastre, oferindu-le acestora posibilitatea de a contribui la bugetul de stat într-o măsură egală cu cea prin care ei au înțeles să oblige consumatorii să participe la finanțele companiei, fără ca aceștia să-și dea acordul.

În schimbul acestei contribuții, ce va fi substanțială, noi le vom oferii un cazier comercial.

Iar, exact după modelul activității companiei aeriene, nici noi nu o să le dăm banii înapoi și ei vor avea posibilitatea păstrării cazierului!” – Horia Constantinescu, președintele ANPC

De derularea controlului s-a ocupat o echipă formată din 3 comisari ai ANPC cu experiență deosebită, care fac parte din grupul de impact la nivel național al comisarilor cu drept de control în toată țara.  Echipa a realizat acțiunea de mare anvergură, căreia i s-a adăugat contribuția Centrului European al Consumatorilor România. Acesta, având ca activitate instrumentarea sesizărilor transfrontaliere ale consumatorilor, a centralizat reclamațiile, pe aceeași temă, sosite din afara granițelor țării.

În acest moment, demersul nu este pe deplin terminat, ANPC așteptând publicarea în Monitorul Oficial a comisiei pentru stabilirea cuantumului amenzii ce va fi aplicată operatorului economic, așa cum prevăd reglementările recentei Ordonanțe de Urgență nr. 58/2022. Aceasta modifică și completează unele acte normative din domeniul protecției consumatorilor, armonizând, totodată, în legislația națională, prevederile Directivei Omnibus, care specifică un nivel al amenzilor contravenționale ce pot ajunge până la 2 milioane de euro, în funcție de gravitatea abaterii.

Dat fiind că ne aflăm în plin sezon al vacanțelor și că orice neregulă în funcționarea unei companii de importanța unui operator aviatic, poate afecta un număr important de consumatori, vom reveni cu amănunte referitoare la acest caz, în raport cu evoluția sa.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*