Producătorul de ambalaje de hârtie BisBags, care deține o fabrică în județul Bistrița Năsăud, și-a mutat operațiunile logistice în cadrul CTPark București Nord pentru a eficientiza activitățile principale de pe lanțul de distribuție.
Pentru a eficientiza și fluidiza aspectele logistice care țin de livrarea ambalajelor de la fabrica din Petriș, Bistrița Năsăud, în zona București/Ilfov, compania antreprenorială BisBags a încheiat un parteneriat strategic cu o firmă de logistică care dispune de 6000 metri pătrați din cadrul CTPark București Nord. Parcul este situat în Ștefănești, județul Ilfov, și are o suprafață totală de 21 ha.
Datorită noi investiții în logistică, compania BisBags a eficientizat stocarea produselor pentru clienții din horeca și retail. În același timp, BisBags se află în plin proces de optimizare a costurilor de transport pentru ca distribuitorii colaboratori să aibă un acces mai rapid la stocurile de produse standard ale companiei.
“Căutăm constant soluții optime și sustenabile de transport pentru colaboratorii noștri. Prin optimizarea spațiului logistic, vom putea să acordăm discounturi de volum pe care nu le-am oferit până acum. De asemenea, căutăm modalități prin care să reducem amprenta de carbon prin selectarea cu atenție a furnizorilor în funcție de locația lor și sustenabilitatea sursei pe termen lung. În plus, am finalizat în aceasta lună o investiție nouă de instalare de panouri fotovoltaice prin programul ElectricUp,” a declarat Iulia Sullivan, CEO și fondator Bisbags.
Compania BisBags, care deține o fabrică de 5.000 de metri pătrați în județul Bistrița-Năsăud, estimează că va realiza la export circa 40% din cifra de afaceri din 2023.
Bisbags a înregistrat în 2022 o creștere organică de 35% comparativ cu anul anterior. Cifra de afaceri estimată pentru întreg anul 2022 este de 6,5 milioane de euro, în creștere cu 30% față de anul 2021, când compania a raportat venituri de 5 milioane de euro. Producătorul de ambalaje de hârtie BisBags are fabrica în localitatea Petriș, lângă Bistrița, iar operațiunile de vânzări și de marketing sunt coordonate din București.
Conducerea companiei rămâne optimistă în 2023 în ceea ce privește cifra de afaceri pentru 2023. BisBags își propune să consolideze investițiile si operațiunile realizate în 2022 împreună și dezvoltă proiecte noi în zona de retail, prin participarea la licitațiile de profil. Totodată, BisBags va participa și la PackExpo 2023, singura expoziție de packaging din România, care se desfășoară în luna mai la Romexpo în București. Participarea la târguri este esențială și devine o prioritate strategică. BisBags participă, de asemenea, la cele mai mari târguri din Marea Britanie și Franța, cel mai mare consumator de ambalaje din Europa. Francezii dau direcția pieței la nivel global. “Trendurile noi se nasc în Franța și apoi se dezvoltă în restul Europei”, potrivit BisBags.
Compania mizează astfel pe o dezvoltare pe piețele de externe, complementară strategiei de consolidare și de creștere locală în domenii ca horeca, delivery, retail și farmacii.
Be the first to comment