Tinerii la început de carieră și-au intensificat căutările pe platforma de recrutare BestJobs în perioada verii, după încheierea anului universitar. Nivelul aplicărilor pe job-uri entry-level sau care nu necesită experiență a ajuns la 44% din volumul total, în creștere cu 10% față de lunile anterioare și cu peste 30% comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Cei mai mulți tineri fără experiență s-au orientat către joburi precum reprezentant sau consilier vânzări, software developer, programator Java și alte poziții din domeniul IT & Telecom, joburi în zona de digital cum ar fi specialist social media, asistent marketing sau junior web & graphic designer, dar și poziții de contabil junior, consultant proiecte tehnice sau inginer.
„Este un moment bun pentru cei aflați în căutarea primului job, mai ales că observăm cum piața muncii este din ce în ce mai activă. Punem această creștere a aplicărilor pe seama absolvirii, deoarece mulți au așteptat să obțină diploma de licență pentru a putea accesa un job cu normă întreagă și plătit corespunzător încadrării. Totodată, domeniile economice, IT și tehnice țin topul preferințelor, ca dovadă că și tinerii s-au adaptat la oferta pieței”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
În domeniul Vânzărilor, salariile pentru poziții care nu necesită experiență încep de la 400 de euro pe lună, în IT & Telecom, de la 900 euro, iar în Financiar/Contabilitate, de la 500 de euro. Pentru pozițiile entry-level din zona de digital, salariile pornesc de la 500 de euro și pot ajunge și la 800 de euro, pentru pozițiile tehnice pachetele salariale pornesc și de la 700 de euro, iar pentru cele de inginer se situează între 500 și 800 de euro, în funcție de specializare.
Cei mai mulți tineri fără experiență și-au căutat loc de muncă în ultima lună în București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și Iași, orașe care sunt centre universitare importante ale țării.
Chiar dacă le lipsește interacțiunea cu piața muncii, în profilul aplicanților se observă că cei mai mulți sunt vorbitori de limbi străine, 45% dintre ei completând că știu o singură limbă străină, în timp ce 28% au bifat două limbi străine în CV. Doar 17% dintre aplicanții pentru entry-level nu cunosc altă limbă în afara celei materne. În plus, aproape 80% dintre tineri au notat în CV că au permis de conducere.
Numai în august, angajatorii au căutat să acopere peste 20.000 de poziții entry-level prin platforma BestJobs.
Be the first to comment