După un an în care dinamica în companii și modul de lucru s-au reinventat pentru a se potrivi contextului sanitar, în sfârșit, piața muncii dă semne că își revine. Activitatea angajatorilor, dar și a candidaților se intensifică, așa cum arată raportul lunii mai de pe platforma BestJobs. În luna mai, 4000 de noi candidați și-au completat CV-ul pe platformă, în căutarea unei oportunități de muncă. Și companiile se arată din ce în ce mai active și mai alerte în procesul de recrutare. Astfel, numărul de potențiali candidați contactați de către companii este de 3 ori mai mare decât în luna aprilie, ca dovadă a faptului că angajatorii urmăresc să își completeze cât mai rapid pozițiile deschise.
Încă de la începutul anului 2021, căutarea pentru joburile care permit munca de la distanță a fost în creștere, ca urmare a faptului că angajații s-au adaptat acestui stil de lucru. Luna mai a reprezentat un nou record al aplicărilor la joburi remote, cu aproape 100.000, în creștere cu 50% față de cele din luna aprilie.
Harta județelor din România cu cea mai dinamică dezvoltare pe piața muncii este evidențiată de numărul de aplicări astfel: București și Ilfov (181.087 aplicări), Timiș (47.808 aplicări), Brașov (35.591 aplicări), Cluj (31.856 aplicări) și Iași (27.310 aplicări).
Aproape jumătate (47%) dintre joburile activate în luna mai au fost din categoria white-collar, cu 50% mai multe decât aceeași lună a anului trecut. 24% dintre joburile lunii mai au fost din categoria blue collar, iar 17% pentru poziții de management și coordonare echipe.
În ceea ce privește candidații, cei mai activi în căutarea unui loc de muncă în luna mai au fost cei cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (33%), urmați de cei cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani (21%) și de cei cu vârste cuprinse între 45-54 ani (18%).
Cele mai multe căutări au fost înregistrate pentru domenii precum financiar, transporturi sau inginerie. Conform numărului de aplicări, joburile cele mai dorite au fost în domenii precum IT, Administrativ & Logistică, Inginerie și Construcții, Marketing și BPO.
Dintre joburile activate în luna mai, 14% au fost din domeniul IT, 13% din vânzări, 11% din domeniul tehnic, iar 10% din financiar și contabilitate.
În ceea ce privește companiile care au atras cele mai multe aplicări, Enel menține și în luna mai prima poziție a topului cu 3.816 aplicări, urmată de Deichman, cu 2.767 aplicări. Allianz Technology (cu 2.135 aplicări), Continental Continental Automotive Romania (cu 2.108 aplicări) și Genpact România (cu 2.048 aplicări) completează topul.
Be the first to comment