BestJobs: Cel mai bine plătite joburi din România sunt în domenii precum IT, telecomunicații, inginerie, industria petrolieră și sănătate, cu salarii ce depășesc 2.000 de euro net

Angajați la birou. FOTO Pixabay.com

Anul 2022 a adus sectorului IT un nou vârf în ceea ce privește salariile, pe măsură ce s-a liberalizat tot mai mult accesul candidaților români la alte piețe din regiune sau chiar de pe alte continente. Majorările salariale consistente din zona IT sunt determinate atât de creșterea cifrei de afaceri a firmelor din domeniu, dar și de competiția puternică pentru angajați pe piața locală și nu numai. Potrivit datelor de pe platforma de recrutare BestJobs, la început de 2022, cel mai bine plătite joburi se găsesc în IT, telecomunicații, inginerie, industria petrolieră și sănătate, urmate de cele din financiar și resurse umane, cu salarii ce pornesc de la 2.000 de euro net și pot ajunge până la 5.000 de euro net.

Domeniul IT deține și în acest an fruntea clasamentului cu cele mai bune oferte de joburi de pe piață. Potrivit datelor INS, salariile pentru angajații din IT&C sunt mai mari în Cluj decât în București, fenomen explicat prin numărul redus de specialiști în Cluj, raportat la cererea mare din partea companiilor. Chiar dacă activitatea poate fi făcută de la distanță, costurile de trai ridicate influențează cerințele candidaților și astfel se justifică diferența de salariu dintre un specialist clujean și unul din capitală.

Conform datelor de pe platforma BestJobs, în domeniul IT, cele mai bune oferte sunt pentru candidații cu poziții de Senior Devops Engineer, cu un salariu de până la 5.500 euro net și asigurare medicală, program de lucru flexibil, cursuri de dezvoltare personală, tichete de masă, dar și alte beneficii.

Tot cu salarii în jurul sumei de 5.000 de euro net, candidații înscriși pe platforma BestJobs pot aplica pentru poziții de Full Stack Developer sau Senior Java Developer, poziții care, pe lângă salariul de top, mai oferă și asigurare medicală, program de lucru flexibil, sprijin în reorientarea profesională internă și tichete de masă.

Și candidații pentru poziția de .NET Technical Lead pot obține un salariu cuprins între 3.000 și 5.000 euro, cu beneficii precum bonus de performanță, training, zile libere suplimentare și nu numai.

Printre pozițiile cu cele mai mari salarii la început de an se numără și pozițiile de management și coordonare, cei mai căutați fiind managerii de produse, vânzări sau cei din domeniul financiar. Salariile oferite pentru aceste poziții variază între 2.000 de euro net în cazul unui manager în domeniul financiar și până la 4.500 de euro net în cazul unui manager de produs. Printre beneficiile celor care aplică pentru aceste poziții se numără asigurarea medicală, tichete de masă, asigurare de viață și de accident sau deconturi pentru transport.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*