Banca Comercială Română a semnat, la finele săptămânii trecute, cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, convenția de colaborare pentru implementarea ediției din anul 2022 a programului Start-up Nation.
BCR rămâne astfel implicată în mod direct în susținerea antreprenoriatului din România și a oamenilor cu inițiativă, care vor putea beneficia de o finanțare nerambursabilă de maximum 200.000 lei pentru dezvoltarea ideii lor de afaceri.
“Ne bucurăm că putem fi parte, din nou, din Start-up Nation, un program deja reper pentru antreprenorii aflați la început de drum. Parterneriatele sunt, cu adevărat, cheia pentru încurajarea și susținerea inițiativei private, aflată în continuare într-o efervescență admirabilă în România. Împreună cu soluțiile noastre digitale, așa cum este platforma George, care oferă acces la o gamă largă de servicii pentru un business inteligent – începând cu deschiderea unui cont 100% online, până la instrumente de control al afacerii de la distanță –, punem astfel la dispoziția antreprenorilor un pachet complet, ce poate stimula demararea și dezvoltarea unei afaceri de succes”, a declarat Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking, BCR.
Prin programul Start-up Nation, antreprenorii pot obține de la BCR două tipuri de credite:
Creditul de prefinanțare Start-up Nation, care poate acoperi 100% din valoarea asistenței financiare nerambursabile obținută prin program și care îi poate ajuta să înceapă afacerea până la încasarea efectivă a grantului;
Creditul pentru co-finanțarea proiectelor selectate în cadrul Start-up Nation, într-un procent de maximum 100% din valoarea asumată a co-finanțării. Contribuția proprie aferentă proiectului va fi de minimum 10%.
Ambele tipuri de credite pot fi acordate în următoarele condiții:
Dobândă: ROBOR 6M + maximum 2,5%/an;
Total comisioane credit: cel mult 2,5% din valoarea creditului;
Garanții: fonduri de garantare și, în completare, garantare cu bunurile achiziționate în cadrul programului, ipotecă mobiliară asupra conturilor curente deschise la BCR, fidejusiune etc;
ZERO costuri verificare certificare cheltuieli în teren.
Perioada de analiză și soluționare a creditului-punte: maximum 20 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete de solicitare a creditului.
De asemenea, antreprenorii pot beneficia de pachetul cont curent BCR Start-up Nation, cu următoarele avantaje:
ZERO lei la deschiderea și administrarea lunară a contului;
ZERO lei pentru administrarea cardului de debit;
ZERO lei pentru administrarea serviciului de Internet Banking;
ZERO lei pentru tranzacțiile efectuate prin Internet Banking – se vor plăti doar comisioanele TransFond / BNR;
ZERO lei pentru încasările prin ordine de plată în sistem intrabancar și interbancar;
23% reducere la Pachetul de semnătură electronică.
În plus, pentru că BCR susține educația antreprenorială, banca oferă un ghid actualizat pentru aplicanții la Start-up Nation 2022, care poate fi folosit de orice antreprenor în demersul de obținere a unui grant.
Be the first to comment