BCR lansează un credit pentru eficiență energetică destinat companiilor private și de stat, ce acoperă 85% din valoarea investiției

Sediu BCR. FOTO BCR

Banca Comercială Română lansează Creditul pentru Eficiență Energetică dedicat companiilor, ce va acoperi 85% din totalul estimat al investiției, prin care sunt susținute proiectele de investiții în soluțiile care asigură un management mai bun al consumului de energie și/sau combustibil.

Finanțarea pentru eficiență energetică este destinată investițiilor în modernizarea echipamentelor, a liniilor tehnologice, dar și pentru reabilitarea termică a clădirilor, inclusiv pentru instalațiile de cogenerare/trigenerare de înaltă eficiență, care oferă unul dintre cele mai eficiente randamente economice de generare a energiei. Noua soluție de creditare răspunde nevoii de reducere a dioxidului de carbon din operațiunile companiilor private și de stat și contribuie la reducerea poluării.

„Eficiența energetică este o piesă critică din puzzle-ul luptei împotriva schimbărilor climatice, fără de care companiile, guvernele și societatea civilă nu își vor putea atinge țintele ambițioase. Este nevoie de un efort comun de conștientizare a nevoii de proiecte de dezvoltare durabilă, mai ales pentru că atunci când discutăm despre impactul operațiunilor asupra mediului, modul în care companiile vor putea obține profit se schimbă semnificativ. De aceea, prin Creditul pentru Eficiență Energetică, am lansat o soluție de finanțare, cu impact pe termen lung, care vine în ajutorul comunității și a tuturor celor interesați de tranziția afacerilor către neutralitate climatică. Pot fi finanțate proiectele de eficientizare energetică a clădirilor, a unităților de producție, precum și proiectele de energie regenerabilă și cogenerare”, a declarat Mădălina Dorilă, Manager Creditare Corporate BCR.

Creditul pentru Eficiență Energetică este un produs de investiții irevocabil, non-revolving, ce poate fi accesat atât în lei, cât și în euro, și beneficiază de:

Perioada de finanțare pe termen mediu și lung

Cheltuieli eligibile:

Cheltuieli cu implementarea proiectului – pregătire pre-instalare, instalare montaj, punere în funcțiune, achiziție echipamente/utilaje/materiale pentru renovare etc.

Cheltuieli conexe investiției – cheltuieli eligibile legate de implementarea proiectului, cât timp aceste cheltuieli nu depășesc 50% din valoarea totală estimată a investiției (exemplu: vopsirea clădirii renovate ulterior izolării acesteia)

Comisionul de acordare se poate percepe din suma finanțată

Comisionul pentru Consultanță de Proiect – finanțarea sau refinanțarea comisionului deja achitat de client pentru întocmirea sau verificarea proiectului de eficiență energetică propus

Garanții – ipoteca mobiliară sau imobiliară asupra bunurilor finanțate din credit/mix de garanții

Valoarea maximă finanțabilă de către bancă – 85% din totalul estimat al investiției

BCR atrage atenția asupra investițiilor în eficiența energetică și își consolidează portofoliul de produse de creditare pentru o gamă largă de industrii, oferind acces la consultanța specializată pe zona de eficiență energetică. De altfel, pentru confirmarea viabilitații proiectelor de eficiență energetică propuse de companii, BCR colaborează cu mai mulți consultanți specializați în domeniu. Serviciile oferite de consultanți acoperă atât identificarea și evaluarea oportunităților de investiții în zona eficienței energetice pentru sectoare diferite de activitate, cât și definirea și întocmirea proiectului de investiții în eficiența energetică.

 

Banca susține demersul de conștientizare a beneficiilor eficienței energetice prin rentabilitatea costurilor, dar și a păstrării relevanței pe lanțul de distribuție. Iar printre cele mai mari avantaje ale implementării investițiilor în eficiență energetică se află:

Conformarea cu standardele tehnice și reglementările privind mediul

Reducerea costurilor de producție și creșterea competitivității

Reducerea costurilor pentru utilități (costul de producție)

Reducerea costurilor de întreținere și exploatare

Reducerea pierderilor de producție (opriri neprevăzute, rebuturi etc.)

Vulnerabilitate mai mică față de viitoarele creșteri ale prețurilor la utilități

Creșterea competitivității globale a companiei pe piață

Proiectele eligibile pentru finanțare prin Creditul pentru Eficiență Energetică sunt cele de:

Eficiență Energetică Clădiri: izolare termică; automatizarea clădirii; înlocuirea boielerelor cu pompe de căldură; modernizarea sistemului de iluminare; instalarea de valve termostatice.

Eficiență Energetică Producție: optimizarea sistemelor de aer comprimat; recuperarea de căldură“pierdută”; economizoare pentru boilere existente; înlocuirea motorului electric și a altor echipamente; variatoare de viteză.

Eficiență Energetică Energie Regenerabilă și Cogenerare: module fotovoltaice; sisteme solare pentru generare căldură; cogenerare/trigenerare de înaltă eficiență energetică.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*