BCR a implementat soluția de plată contactless pentru parcările din Aeroportul Internațional Henri Coandă București

FOTO BCR

Banca Comercială Română a finalizat implementarea sistemului de plată inteligentă pentru parcările de la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă.

Soluția inteligentă permite oricărui călător să achite parcarea la aeroport extrem de simplu și rapid. La accesul în incinta aerogării, sistemul emite la bariere un tichet cu cod de bare în baza căruia clientul va putea achita tariful parcării prin două metode:

Fie direct la barierele de ieșire doar cu card bancar, fără să mai treacă pe la automatele de plată. La barierele de ieșire, sistemul integrat va identifica numărul de înmatriculare al autoturismului, va calcula și va afișa imediat pe ecran suma de plată;

Fie la unul dintre terminalele automate de plată instalate în parcari și aeroport cu card sau cash.

În ambele situații, plata se poate face contactless, prin simpla apropiere a cardului bancar contactless sau a oricărui dispozitiv inteligent de tip telefon, ceas, brățară, ce permite plăți prin tehnologia NFC. Călătorii au posibilitatea, de asemenea, să achite parcarea și cash la automatele de plată.

Sistemul de plată cu card implementat de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcționare reglementată de Mastercard și VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume, de orice bancă, sub însemnele celor două organizații, poate fi utilizat pentru plata parcării de la Aeroportul Internațional Henri Coandă.

„Pentru BCR, dezvoltarea strategică a României este strâns legată de digitalizare, de aceea vom continua să susținem importanța tehnologiei pentru îmbunătățirea calității vieții, mai ales că avem nevoie de servicii inteligente, care să creeze experiențe mai bune și mai sigure pentru fiecare dintre noi. Când vorbim despre orașe inteligente, nu putem să excludem din arhitectura urbană mobilitatea sustenabilă și digitalizată, care începe prin optimizarea infrastructurii.

La Aeroportul Internațional Henri Coandă, am trecut de la digitalizarea în transportul public, prin implementarea soluției de plată contactless BCR pentru autobuzele și trenurile care fac legătura între aeroport și gară, la digitalizarea zonei de parcare. Iar posibilitatea de a plăti parcarea contactless, direct la barieră, la ieșire, este o soluție rapidă și ușor de utilizat, care înseamnă fluidizarea traficului, dar și apreciere pentru timpul călătorilor și a însoțitorilor”, a declarat Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.

„Ne bucurăm că suntem parte din simplificarea experienței de plată pentru parcarea Aeroportului Internațional Henri Coandă și credem că trecerea la un sistem de parcare smart, de la momentul intrării și până la ieșire, este una dintre soluțiile care va fi apreciată de toți cei care ajung la aeroport. Plata parcării cu cardul contactless la bariera automată va ajunge foarte curând în rutina oricăui conducător auto, aceasta și pentru că viitorul digital al României este susținut nu doar de transformarea economiei și evoluția tehnologiei, ci mai ales de ușurința cu care românii adoptă și utilizează serviciile digitale.

 De altfel, România este pe locul 2 în Europa în privința plăților digitale în domeniul transportului public, la patru ani de când BCR și partenerii săi au început să introducă sistemele de plată contactless în mijloacele de transport în comun din cele mai importante orașe ale țării. Peste 62,5 milioane de astfel de tranzacții s-au înregistrat, în ultimii trei 4 ani, din care 3,6 milioane numai în luna iunie 2022, într-un trend accelerat de creștere a utilizării, în contextul pandemiei”, a specificat Ciprian Nicolae, Șef Departament Acceptare Carduri, BCR.

BCR continuă să facă pionierat pe segmentul de transformare digitală a transportului public din România, după ce a introdus mai multe sisteme moderne de plată, unice în România din punctul de vedere al funcționalităților și al integrării financiar-bancare, care permit plata călătoriei cu cardul bancar direct din mijloacele de transport în comun. În orașele București, Sibiu, Oradea, Cluj, Iași, Buzău, Timișoara, Reșița, Ploiești, Pitești, Baia-Mare, Râmnicu-Vâlcea, Sighișoara, Craiova, Arad și Botoșani, BCR a lucrat îndeaproape cu regiile de transport public, iar soluția a fost adaptată de la un oraș la altul, în funcție de specificul local al companiei de transport. De asemenea, din martie 2020, BCR a pus în funcțiune, în parteneriat cu Metrorex, un sistem similar în toate stațiile de metrou din București, care permite plata cu orice card bancar contactless la toate porțile de acces. Din mai 2020, soluția de plată a fost implementată și la Societatea de Transport București, astfel că la acest moment în aproape toate mijloacele de transport călătorii pot achita cu orice card/telefon/ceas contactless. Iar din august 2021, BCR a introdus soluția de plată cu cardul bancar direct în tren pentru trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*