BaseLinker, compania poloneză de centralizare și automatizare a proceselor e-commerce, se lansează pe piața din România pe 6 decembrie 2021. Scopul platformei este să simplifice procesarea și livrarea comenzilor și să fluidizeze operațiunile prin funcții de automatizare, pentru companiile care își doresc creșterea performanțelor în vânzări. Practic, într-un singur sistem poți gestiona întreg fluxul de procesare al comenzii, de la primirea comenzilor, până la emiterea facturilor și printarea AWB-urilor.
La conducerea BaseLinker România se află co-CEOs Tatiana Șen și Ruxandra Geantă. În această formulă, ele vin cu o experiență amplă în vânzări și e-commerce pentru a ajuta magazinele online din România să își eficientizeze procesele, să optimizeze costurile și să își extindă business-ul dincolo de granițele României. Tehnologia pe care o aduc în piață prin BaseLinker amplifică potențialul business-urilor online de a se dezvolta și în afara țării, prin listarea produselor în marketplace-uri consacrate precum Amazon, Allegro sau Ebay.
50% dintre magazinele online din Polonia își gestionează comenzile cu ajutorul BaseLinker
Fondată în 2006, compania BaseLinker este utilizată de peste 50% dintre magazinele online din Polonia și se bucură deja de un portofoliu de aproximativ 15.000 de clienți și peste 100 de milioane de oferte de produse. În acționariatul companiei, a cărei valoare este evaluată la 100 de milioane de EURO, se află și omul de afaceri polonez Sebastian Kulczyk.
“Obiectivul nostru este ca în următorii 3 ani să atingem cota de piață din Polonia. Planurile de expansiune regională ale companiei în viitorul apropiat includ piețele din România, Cehia, Germania și Brazilia. Este un plan ambițios, asumat și ca urmare a succesului pe care platforma îl are deja în regiune și a avantajelor competitive concrete pe care le oferă beneficiarilor ei”, a declarat Tatiana Șen, co-CEO BaseLinker.
BaseLinker – integrare rapidă cu magazine și marketplace-uri online românești
Rezultatele remarcabile obținute de magazinele online din Polonia au dus la expansiunea BaseLinker și pe alte piețe europene. Pe lângă misiunea și scopul principal de simplificare a proceselor de gestiune a comenzilor online, BaseLinker centralizează într-o singură interfață toate acțiunile necesare unui business online.
Informațiile se regăsesc în cadrul unui singur sistem și al unui singur abonament care oferă acces la multiple marketplace-uri populare, magazine, curieri și sisteme de contabilitate.
Printre principalele funcționalități pe care BaseLinker le pune la dispoziția magazinelor online se numără:
Gestionarea fluxului de vânzare și livrare online dintr-o singură platformă – BaseLinker te ajută să gestionezi comenzile și alte procese din fluxul de vânzare online dintr-un singur loc;
Order Management centralizat – Cu ajutorul BaseLinker poți procesa și gestiona comenzile din mai multe platforme într-un singur loc, centralizat. Poți genera facturi și AWB-uri în mod automat și poți sincroniza automat stocurile, indiferent de canalul de vânzare din care provin;
Product Warehouse – Cu ajutorul BaseLinker poți gestiona direct produsele din platformă, fără să ai nevoie de propriul magazin online sau sistem ERP;
Delivery Management – BaseLinker este alături de tine în cazul în care lucrezi cu mai multe firme de curierat, asigurându-ți integrarea cu toate companiile de curierat partenere într-o singură interfață;
Peste 400 de integrări e-commerce sunt deja disponibile pentru a fi utilizate de magazinul tău online. Dintre cele mai importante, menționăm eMAG, Compari.ro, FAN Courier, Sameday Courier, Cargus, Smartbill, FGO, Magento, Shopify. Urmează să se integreze elefant.ro, cel.ro, vivre.ro, sendSMS.ro și, bineînțeles, multe alte platforme;
Marketplace Manager – Cu ajutorul BaseLinker, nu ai nevoie să deschizi mai multe platforme diferite pentru a opera comenzile din marketplace-urile pe care ai produse listate – acestea sunt centralizate în BaseLinker și de aici poți gestiona totul dintr-o singură interfață. De asemenea, cu BaseLinker vei putea lista rapid și ușor produsele tale pe marketplace-urile de top;
Workflow Automation – Pentru a te ajuta în cazul taskurilor de rutină, BaseLinker îți pune la dispoziție funcții de automatizare a activităților repetitive din fluxul de procesare al comenzilor. Astfel, poți trimite mesaje automate către clienți pentru o ușoară gestionare a comenzilor, poți printa AWB-uri în funcție de diverse reguli, poți emite facturi fără a fi necesară intervenția unei persoane dedicate în fiecare dintre aceste taskuri.
“Având contact cu piața de e-commerce încă din primele etape de dezvoltare ale acesteia în România, am urmărit constant nevoile în continuă schimbare ale business-urilor care s-au aventurat în această industrie. Știm astăzi, spre exemplu, cât de important este pentru un magazin online să fie prezent pe cât mai multe platforme marketplace și ce implicații logistice și administrative are acest demers. Astfel, vedem foarte clar valoarea soluțiilor aduse de BaseLinker atât afacerilor la început de drum cât și celor aflate deja la un nivel mai complex ca volum de produse vândute și infrastructură a business-ului”, completează Ruxandra Geantă, co-CEO BaseLinker.
Tatiana Șen are o experiență de peste 8 ani în project management, consultanță și antreprenoriat atât în România, cât și în țări precum Turcia, Kazahstan și Turkmenistan. S-a ocupat de înființarea mai multor companii și sucursale internaționale din România și Turcia, de coordonarea activităților și operațiunilor. De asemenea, a avut un rol important în conectarea unor parteneri cheie, organizații guvernamentale și administrative pentru dezvoltarea unor proiecte de investiții în regiune.
Ruxandra Geantă lucrează de peste 10 ani în e-commerce, domeniu în care a coordonat proiecte și a definit planuri comerciale și de marketing în companii precum Fashion Days și Vivre, în cadrul căruia a contribuit la lansarea marketplace-ului Vivre în 2020. Ruxandra s-a ocupat de crearea de strategii de creștere a vânzărilor, de monitorizarea performanței furnizorilor, de îndeplinirea KPI-urilor stabiliți și de menținerea unei colaborări eficiente între echipa de marketing și cea comercială.
În 2021 BaseLinker a inițiat primele parteneriate strategice în România, urmând ca în 2022 să extindă atât integrările cu furnizori locali de soluții și platforme specifice industriei de e-commerce cât și a portofoliului de clienți, pentru integrarea și optimizarea proceselor și deschiderea oportunităților de dezvoltare cross-border.
Be the first to comment