Barometrul SmartBill: prima lună de scădere pentru IMM-urile din România

Mircea Căpățână, co-fondator SmartBill

IMM-urile din România încheie sezonul de vară cu prima lună de scădere de după relansarea economiei, la mijlocul lunii mai. Astfel, comparativ cu luna iulie, evoluția cifrei de afaceri a fost una negativă, de -13,85%, iar cea anuală și-a menținut trendul, înregistrând -3,76%.

Statistica este realizată de Barometrul SmartBill, primul instrument de măsurare în timp real a evoluției IMM-urilor din România.

Scăderi pe aproape întreaga linie

Potrivit platformei, ce monitorizează peste 20.000 de întreprinderi mici și mijlocii din toată țara, luna august este doar a treia din 2020 cu cifre negative, alături de ianuarie și aprilie. Valorile sunt, însă, foarte apropiate de cele înregistrate în august 2019, când scăderea a fost de 12 procente.

„Ultima lună de vară este una marcată de un consum mai redus pentru majoritatea industriilor, fiind recunoscută mai mult ca o perioadă de concedii. Totuși, situația generată de pandemie și-a lăsat amprenta asupra sectorului HoReCa, ce înregistrează o diferență de -32% față de august 2019. În schimb, vremea bună a permis unui număr tot mai ridicat de evenimente culturale să se desfășoare în spații deschise, astfel că a contribuit la evoluția industriei de spectacole și activităților cultural-recreative, de +41% față de iulie 2020”, spune Radu Hasan, Co-Fondator & CEO SmartBill.

De altfel, singurul sector ce a mai înregistrat cifre pozitive în luna august este cel al activităților de servicii administrative și de suport – +2%. Cele mai mari scăderi au fost identificate de către Barometru în cazul agriculturii și pescuitului (-46%), sănătății și asistenței sociale (-21%) și transportului (-19%).

La nivel regional, cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Sud-Vest, de peste -30%, în timp ce tot restul României s-a menținut între -10% și -20%.

SmartBill, sprijin pentru viitorii antreprenori

Deși poate fi considerat negativ pentru luna august, Barometrul arată, în același timp, că potențialul IMM-urilor din România este unul uriaș, indiferent de provocările pe care le întâmpină antreprenorii. Astfel, pentru cei care visează la rândul lor să își lanseze propriile afaceri, SmartBill lansează o serie de workshop-uri online, cu informații practice, concrete și aplicabile, oferite de oameni care și-au demonstrat deja cunoștințele în diferite sectoare economice.

“Majoritatea dintre noi și-au imaginat cum ar fi să aibă un business al lor. Alții au avut chiar o idee sau mai multe. Câțiva au făcut poate și ceva pași în această direcție, dar cert este că la fel de mulți au renunțat înainte să înceapă cu adevărat, s-au descurajat și au lăsat ideea să rămână idee. Cu toate acestea, primii pași în antreprenoriat nu sunt chiar atât de greu de realizat. Ce contează cel mai mult este să începi de undeva și, mai ales, să afli tot ce poți afla despre ce înseamnă să ai o afacere: care sunt etapele pe care va trebui să le parcurgi, la ce să fii atent, cum să eviți greșelile de la început de drum”, spune Mircea Căpățînă – Co-Founder & Marketing Director SmartBill.

Astfel, în perioada 28 septembrie – 12 octombrie se vor desfășura 7 evenimente-dialog, fiecare având invitat un specialist într-un domeniu esențial de înțeles pentru fiecare afacere: contabil, administrativ, financiar, management, marketing sau resurse umane.
Evenimentul are loc exclusiv online, iar pentru înscrieri, listă de speakeri și alte detalii puteți consulta https://www.smartbill.ro/prima-mea-afacere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*