Barometrul SmartBill: IMM-urile au ajuns aproape la același nivel cu anul trecut

Radu Hasan - CEO SmartBill
Radu Hasan - CEO SmartBill

Mediul de afaceri din România a înregistrat cea mai bună lună de la relaxarea restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus și, la finalul lunii iunie, IMM-urile locale sunt la doar 0,6% distanță de cifrele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția lunară este, de asemenea, pozitivă, astfel că, față de luna mai 2020, avansul este de 7,9%. Statistica este realizată de Barometrul SmartBill, primul tool de măsurare în timp real a evoluției IMM-urilor din România.

Potrivit platformei, ce monitorizează peste 20.000 de intreprinderi mici și mijlocii din toată țara, luna iunie a consemnat cea mai importantă evoluție în cifrele year over year. Dacă în luna mai, IMM-urile din România erau la -14,9% față de aceeași perioadă a anului 2019, la finalul primei luni de vară cifra de afaceri a urcat până la o diferență de doar 0,6%.

„Este un progres ce ne dă speranțe și ne arată că IMM-urile au puterea și know-how-ul de a se repune pe picioare. Luna iunie a marcat cea mai puternică revenire de la momentul primelor relaxări, de peste 14 puncte procentuale YOY. Cu siguranță vor trece pe plus în luna iulie, mai ales dacă ne uităm la semnalele pe care le primim din evoluția lunară, unde IMM-urile au recuperat deja peste 30% în ultimele 2 luni”, spune Radu Hasan, Co-Fondator & CEO SmartBill.

Creșteri pe aproape toate palierele

Sectorul care a înregistrat cea mai mare creștere în luna iunie rămâne cel al spectacolelor, evenimentelor culturale și recreaționale, +62% față de luna mai. Limitările impuse, însă, de pandemie fac ca, la nivel anual, diferența față de iunie 2019 să fie cea mai mare dintre toate industriile: -76%.

Intrarea în sezonul de vară și-a lăsat amprenta și în evoluția sectorului de HoReCa, al doilea ca nivel de creștere în luna iunie: +61%. Totuși, restricțiile ce încă marchează această industrie, precum și reticența românilor de a mai călători la fel de mult, fac ca sectorul să fie tot pe loc secund în comparația cu iunie 2019: -42%.

„Cifrele înregistrate de Barometru ne arată că va mai trece, totuși, ceva timp până când toate industriile se vor calibra și se va ajunge la o creștere pe toate palierele. Dacă ne uităm la sectorul informațiilor și comunicațiilor, de exemplu, vom observa că evoluția este negativă pe ambele comparații, -3% față de luna mai 2020 și -7% față de iunie 2019. O situație asemănătoare este întâlnită și în cazul IMM-urilor din agricultură, ce au o perioadă dificilă, cu -17% față de luna mai”, adaugă Radu Hasan.

Impactul geografic

Centrul și Sud-Vestul României sunt regiunile cu cel mai important avans în luna iunie, cu +14% și, respectiv, +11%. Regiunea București-Ilfov completează topul evoluției, cu +10%.

Cele mai importante creșteri, year over year, au fost înregistrate, însă, în Sud, +10% față de iunie 2019 și Nord-Est, +5%. Sud-Estul țării are cea mai lentă revenire YOY, cu -13% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Statistica, disponibilă permanent la adresa https://smartbill.ro/barometru si pe care va incurajam sa o verificati periodic, este rezultatul unei analize efectuată pe un eșantion compus din peste 20.000 de afaceri cu abonament SmartBill activ și cu istoric din ianuarie 2019 și până în prezent. Numărul de firme depășește orice eșantion utilizat până acum într-un sondaj. Majoritatea este reprezentată de către firme mici, tehnologizate și cu o conducere deschisă la nou și soluții software.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*