Banca Comercială Română (BCR) anunță că primește, începând din această săptămână, cereri pentru programul Noua Casă.
BCR oferă creditul Noua Casă cu o dobândă de 2% + IRCC (5,71%) și 0 costuri pentru analiza dosarului. Avansul minim este de 5% pentru locuințe de până la 70.000 euro, echivalent lei, și de 15% pentru locuințe cu valori între 70.001 si 140.000 de euro, echivalent lei.
Suma maximă care poate fi obținută poate ajunge la 119.000 euro, iar termenul maxim de acordare este de 30 de ani. Creditele Noua Casă BCR se acordă în limita plafonului disponibil alocat la începutul anului.
BCR le recomandă tuturor clienților care solicită creditul Noua Casă de la BCR să se orienteze și către protecția lor și a celor dragi pe perioada derulării creditului, printr-o asigurare de viață, cu adăugarea unor acoperiri suplimentare, absolut necesare în cazul unor evenimente neprevăzute. Acestea acoperă plata temporară a ratelor în cazurile de șomaj involuntar sau concediu medical prelungit, sau acoperă chiar parțial sau total creditul, în cazul apariției unor afecțiuni grave, în funcție de diagnosticul medical, în caz de invaliditate parțială și permanentă sau chiar deces. Costul este descrescător, calculându-se lunar în funcție de soldul creditului.
De asemenea, este recomandată încheierea unei asigurări separate pentru protecția venitului, care asigură un anumit venit în cazul pierderii locului de muncă, oferind clienților oportunitatea să se concentreze pe găsirea unui nou job.
BCR oferă și credit ipotecar standard cu dobândă fixă pe 5 sau 10 ani, produs extrem de util și accesat de către clienții care își doresc o predictibilitate a sumelor de plată, mai ales în actualul context de evoluție a inflației și, implicit, a dobânzilor.
Exemplu de calcul Noua Casă BCR:
Credit: 270.000 RON
Perioadă: 30 ani
Dobândă: 7,71% (2% + IRCC), IRCC: 5,71%; este variabilă și se calculează în funcție de Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) publicat în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru pe website-ul Băncii Naționale a României, la care se adaugă o marjă fixă de 2%. (IRCC = 5,71% valabil până la 31.03.2023)
Comision evaluare imobil: 470 lei, inclusiv TVA
Comision de gestiune FNGCIMM – 0,30% anual, calculat la valoarea garanţiei
Rata lunară: 1.927 lei (nu include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM)
Valoare totală plătibilă: 702.159 lei
Dobândă anuală efectivă (DAE): 8,16 %
Banca Comercială Română s-a alaturat programului „Prima Casă”, transformat ulterior în “Noua Casă”, încă din 2009. De atunci, 1 din 4 români a ales să își achiziționeze o locuință la BCR prin acest program guvernamental.
Be the first to comment