Axis Communications, lider global în echipamente video de rețea, anunță AXIS Optimizer for Milestone XProtect – o soluție de optimizare a funcționalităților camerelor AXIS atunci când sunt folosite pe platforma Milestone XProtect – una dintre cele mai avansate și cele mai folosite soluții de video management software (VMS) din lume.
Sistemele de supraveghere video și cele de securitate moderne nu mai înseamnă doar câteva camere video conectate la un server sau la un echipament de înregistrare care permit personalului autorizat supravegherea obiectivului. Pe măsură ce tehnologia a avansat și provocările s-au intensificat, industria a migrat către o abordare bazată pe soluții integrate. Mai multe echipamente, cu funcții și roluri diferite, trebuie să poată lucra în armonie perfectă, prin intermediul unor soluții software proiectate în așa fel încât să răspundă cât mai bine cerințelor și nevoilor utilizatorilor.
Din acest motiv, Axis Communications colaborează strâns cu mai mulți dezvoltatori și furnizori de tehnologie, pentru a putea crea produse adaptate pentru instalări și scenarii de utilizare cât mai variate. Un foarte bun exemplu în acest sens îl reprezintă îndelungata colaborare de succes cu Milestone – dezvoltator al platformei VMS XProtect, pentru care există o compatibilitate deplină cu echipamentele Axis. Pentru a veni și mai mult în ajutorul beneficiarilor care doresc o exploatare optimă a echipamentelor AXIS implementate în instalări XProtect, a fost creat un modul software de optimizare a integrării.
AXIS Optimizer pentru Milestone XProtect reprezintă un set de elemente și plugin-uri proiectate cu scopul de a optimiza funcționalitatea camerelor AXIS. În acest fel, utilizatorii finali și integratorii de sisteme beneficiază de întregul potențial al echipamentelor AXIS, dar și de toate funcțiile puse la dispoziție de Milestone XProtect, obținând în final o soluție mai performantă și mai eficientă. În mod tradițional, partenerii erau nevoiți să integreze manual anumite funcții, să creeze anumite reguli alocate echipamentelor AXIS din rețea, ceea ce presupunea mai mult timp și efort, fără a avea pe deplin rezultatul scontat.
Cu AXIS Optimizer pentru Milestone XProtect, timpul și efortul depus pentru identificarea, descărcarea și configurarea plugin-urilor necesare sunt mult mai reduse, simplificând în acest fel întreg procesul de instalare a sistemului de securitate.
Printre plugin-urile incluse se numără Dewarping, pentru a putea folosi cu cât mai mare utilitate imaginile video furnizate de echipamentele video de tip fish-eye, Radar, pentru configurarea ușoară din Milestone XProtect a setărilor zonelor de detecție și a alertelor date de echipamentele radar AXIS D2050-VE, Axis Camera Assistant, pentru configurarea rapidă, în mod automat, a tuturor echipamentelor AXIS din Milestone Management Client, iar Focus Recall se folosește pentru focalizare optimă în condiții dificile. Pentru înlăturarea de pe suprafața camerei a picăturilor de apă se folosesc funcțiile SpeedDry și Wiper, pentru seria de echipamente care suportă această funcție, iar toate acestea direct din panoul de control XProtect.
Be the first to comment