Avis România estimează creșterea business-ului în 2023, pe fondul trendului ascendent al pieței de rent a car

Adrian Hălmăgean. FOTO Confident PR

Piața de rent a car se află pe un trend ascendent și, pe măsură ce traficul de pasageri pe aeroporturi continuă să crească, industria va continua să se dezvolte în 2023, potrivit estimărilor Avis Rent a Car România.

Compania vizează o evoluție în 2023 pe piața locală, față de anul curent și își propune să opereze cu o flotă mai numeroasă, și, totodată, să crească numărul rezervărilor clienților din România pentru destinațiile din străinătate.

„Industria de rent a car pare să intre cu avânt în 2023, după un an în care acest segment a reușit să facă un salt înainte și să iasă din abisul în care pandemia l-a aruncat. Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți oameni și-au reluat obiceiul de a călători, iar datele de până acum ne indică faptul că acest trend de ascensiune va continua să se mențină, așadar industria de închirieri auto își va relua creșterea. Estimările pentru businessul Avis România sunt optimiste și ne așteptăm la o creștere puternică a cifrei de afaceri în noul an”, a declarat Adrian Hălmăgean, director general al AVIS România.

Totodată, compania are în plan extinderea, prin deschiderea unui nou birou Avis într-un alt oraș din țară, unde încă nu are reprezentanță și care ar trebui să fie funcțional în 2024. În prezent, Avis este prezentă în șase orașe din țară, respectiv București, Otopeni, Cluj, Craiova, Constanța și Timișoara.

Piața din România este similară altor piețe europene, dat fiind faptul că este o piață concurențială, în care activează atât companii multinaționale, cât și companii locale. În același timp, businessul jucătorilor din industrie este axat pe un mix între segmentul corporate și cel leisure, ținând cont că România face parte din țările mai puțin turistice.

Conform estimărilor companiilor, cele mai active piețe când vine vorba de rezervări auto în plan local sunt Germania, Italia, Spania și SUA. De asemenea, datele companiei arată că topul celor mai căutate destinații în care românii rezervau autoturisme nu va suferi modificări. Astfel, cel mai probabil Germania se va menține în top din punct de vedere al călătoriilor de business, în timp ce Italia și Spania vor fi cele mai active piețe pe zona vacanțelor. Și Statele Unite, Franța și Marea Britanie, vor continua să fie active în 2023 și vor fi destinații în care se vor genera rezervări.

În plus, tendințele din industrie indică un avans către digitalizarea proceselor, oferirea unei experiențe facile clientului din toate punctele de vedere, de la procese de rezervare și până la modalități de plată. Avis dispune de serviciul său QuickPass, care oferă o experiență de închiriere mai rapidă, mai sigură și mai ușoară pentru toți clienții. Oferind informații în avans, Avis poate pregăti mai multe aspecte ale închirierii, reducând contactul inutil între angajați și clienți și reducând timpul de așteptare.

Totodată, industria devine tot mai orientată către inovație și găsirea unor noutăți pentru a răspunde cât mai exact nevoilor clienților. Astfel, flotele companiilor de închirieri auto se îmbogățesc cu autoturisme electrice sau autoturisme de marfă. La nivel global, Avis are una dintre cele mai mari flote de închiriere de mașini cu emisii scăzute, cu 30.000 de vehicule hibride și electrice. Vehiculele electrice noi vor reprezenta o parte din ce în ce mai mare din achizițiile de flote ale companiei în 2023.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*