Avertizare SRI: Campanie malware de furt de credențiale bancare

Atac malware. FOTO geralt
Atac malware. FOTO geralt

În contextul asociat pandemiei de SARS-CoV-2 a fost identificată o campanie de distribuire de malware care vizează furtul de credenţiale bancare de pe terminalele mobile ale utilizatorilor.

Din punct de vedere tehnic, acțiunea ilicită are la bază distribuirea unui mesaj tip text care conţine o versiune nouă a troianului Cerberus Android Banker. Mesajul este redactat în limba română și invită utilizatorii să acceseze un link pentru descărcarea de informaţii privind SARS-CoV-2. Sintagma utilizată în conţinutul mesajului este „Detalii secrete! (COVID-19)”. Link-ul iniţiază descărcarea unui fișier denumit File.apk care infectează cu respectivul troian dispozitivele mobile cu sisteme de operare Android, versiunile cuprinse între 4.0 și 10. Funcţionalităţile Cerberus Android Banker împiedică atât detectarea acestuia de către serviciul Play Protect specific Android, cât şi dezinstalarea ulterioară a aplicaţiei de către utilizator.

Principalul pericol este acela că troianul oferă acces ilicit la date din aplicațiile bancare. De asemenea, Cerberus Android Banker poate extrage date despre aplicațiile de mesagerie și poștă electronică instalate pe dispozitivul vizat (spre exemplu, Telegram, WhatsApp sau Gmail), precum și jurnalizarea apăsărilor de taste și exfiltrarea datelor astfel obţinute.

Acesta permite de asemenea colectarea și redirecționarea SMS-urilor și a poștei electronice, efectuarea sau redirecționarea de apeluri, colectarea listei de contacte și a istoricului apelurilor, precum și monitorizarea locației dispozitivului.

“Recomandăm verificarea conturilor bancare pentru a depista eventualele accesări neautorizate. În cazul în care aveți suspiciuni de infectare a dispozitivului mobil, sunt indicate următoarele măsuri: resetarea dispozitivului prin revenire la setările din fabrică şi schimbarea credenţialelor pentru autentificarea în dispozitiv şi în aplicaţii”, au transmis reprezentanții Serviciului Român de Informații. 

Preventiv, pentru a asigura securitatea dispozitivelor mobile, este recomandată evitarea accesării link-urilor sau a atașamentelor provenite din surse necunoscute.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*