Avertizare de călătorie pentru cei care merg în Grecia. A fost emis cod roșu pentru ciclonul Daniel

Ploaie. FOTO diego_torres

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie (EMY), pe fondul intensificării efectelor ciclonului “DANIEL”, a emis un nou cod roșu de vreme nefavorabilă, care va afecta majoritatea regiunilor, până la data de 7 septembrie 2023.

Aversele însemnate cantitativ de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, inundații, scăderi bruște de temperatură – de 6 până la 8 grade Celsius, se vor manifesta pe întreg teritoriul țării, astfel:

Miercuri, 6 septembrie 2023: ploi abundente și furtuni se vor înregistra în regiunile Epir, Tesalia, Sterea centrală și de est (în principal prefecturile Evrytania, Fthiotida și Viothia), Macedonia centrală (prefecturile Pieria, Imathia și Halkidiki) și Attica (în principal zona de sud și de coastă), estul și sudul peninsulei Peloponez, insula Evia, insula Creta, insulele Sporade și insulele Ciclade.

Joi, 7 septembrie 2023:  sunt prognozate ploi abundente și furtuni în regiunile Tesalia, Sterea centrală și de est (în principal prefecturile Fthiotida și Viothia), insula Evia și insulele Sporade.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*