AVBS Credit companie de top din domeniul brokerajului bancar, specializată pe credite bancare și non-bancare pentru persoane fizice și juridice, a intermediat pe parcursul celor 13 ani de activitate credite în valoare cumulată de peste 300 milioane de euro, pentru mai mult de 16.000 de clienți.
Ponderea creditelor bancare intermediate a fost distribuită astfel: 80% credite ipotecare și credite Prima Casă / Noua Casă, 16% credite de nevoi personale și 4% credite pentru persoane juridice și alte tipuri de credite.
„Consolidarea rezultatelor de business pe parcursul celor 13 ani de activitate confirmă angajamentul și implicarea brokerilor de credite care s-au concentrat pe nevoile clienților și au obținut pentru aceștia cele mai potrivite și rapide soluții de creditare. Totodată, piața de brokeraj bancar din ultimii ani a fost una efervescentă, sistemul de banking tradițional este în plină schimbare, migrează către online și pune din ce în ce mai mult accent pe canalele alternative de vânzări, pe parteneriatele puternice cu brokerii de credite”, declară Valentin Anghel, CEO & Founder, AVBS Credit.
Compania își propune ca anul viitor să își crească numărul clienților din portofoliu cu 20%, dar și să atragă specialiști din zona bancară, cu expertiză pe partea de creditare, pentru a-și mări rețeaua de brokeri de credite în sistem de franciză, taxa de contractare fiind de doar 5.000 lei. Un alt obiectiv de îndeplinit pentru companie este dezvoltarea în sistem de franciză AVBS Credit, pentru a-și consolida prezența și în alte orașe. La acest moment, AVBS Credit numără aproape 50 de francize în orașele din țară, iar procesul de expansiune continuă în plină forță.
„Sunt numeroși experți în banking, profesioniști și implicați în activitatea lor, pe care dorim să îi cooptăm în echipă și, astfel, să devină brokeri de credite AVBS Credit prin contractul de franciză. În cadrul AVBS Credit, brokerii de credite își dezvoltă spiritul întreprinzător, au posibilitatea de a evolua individual în sistem de franciză și de a participa în mod activ la educarea populației privind beneficiile brokerajului bancar. În plus, brokerii de credite beneficiază de o reputație excelentă, de libertatea de a-și gestiona propriul program și de a obține câștiguri financiare nelimitate, direct proporționale cu dedicarea lor”, adaugă Valentin Anghel, CEO & Founder, AVBS Credit.
AVBS Credit este o companie românească, cu o experiență de peste 13 ani în piața de brokeraj bancar. Compania oferă servicii de intermediere credite bancare și non-bancare pentru o gamă largă de clienți persoane fizice și companii. AVBS Credit lucrează cu peste 30 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite).
Be the first to comment