Avantajele rezervărilor ”early booking” în contextul inflației și crizei economice

Litoralul bulgăresc. FOTO Travel Planner

Potrivit consultanților Travel Planner, 2023 va fi un an bun pentru vacanțe, în special pentru turiștii care rezervă în sistem early booking și beneficiază de reduceri consistente. Turiștii trebuie să știe că pe fondul inflației și al nesiguranței determinate de evenimentele din ultimii trei ani, prețurile au crescut, însă datorită rezervărilor early booking, pot acoperi rata inflației și alte majorări de tarife.

Ofertele pentru vara anului 2023 au apărut deja din luna noiembrie, pentru destinații precum Bulgaria, dar și Grecia sau Turcia. Dar care sunt beneficiile acestor oferte și de ce turiștii ar trebui sa cumpere o vacanță early booking, mai ales în această perioadă, când subiectul prețurilor aflate în creștere este într-o continuă dezbatere?

Ce trebuie să reținem despre ofertele early booking 2023

► au prețuri mai bune și-și asigură rezervarea în perioada preferată și la hotelul dorit

► implică achitarea unor avansuri avantajoase, de până la 10-20% din valoarea pachetului de vacanță și conțin o serie de condiții superflexibile, care îți permit să nu pierzi banii cheltuiți

► e bine să le iei până la 31 ianuarie, atunci când sunt cele mai bune reduceri tip early booking.

În plan turistic, anul 2022 a fost un an bun, căci oamenii au ales să plece în vacanță în număr cel puțin la fel de mare sau chiar mai mare comparativ cu anii precedenți, tocmai pentru că au fost restrictionați în perioada pandemiei.

”Așa cum s-a întâmplat în mai toate sectoarele, și în turism prețurile au parcurs câteva trepte de creștere, situație observată de majoritatea celor care au ales totuși să plece într-o vacanță, chiar dacă veniturile au rămas poate aceleași. Practic, turiștii români încă percep vacanțele ca pe o prioritate, lucru extrem de benefic atât pentru sănătatea psihicului, cât si pentru cea fizică. Ofertele de tip early booking 2023 reprezintă, în continuare, un deal profitabil de care poți beneficia dacă te mobilizezi din timp”, subliniază Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Ce înseamnă early booking

La începutul fiecărui sezon, hotelierii au nevoie de resurse financiare pentru a deschide hotelurile.  Salarii, reparații, investiții, credite, contracte, aprovizionare – toate pentru a obține fondurile atât de necesare pregătirilor.

Vom exista și oferte super last minute dar nu știm dacă acestea vor fi la hotelul pe care îl dorești, în perioada pe care o vrei sau pentru tipul de cameră preferat.

În plus, pentru un hotelier este extrem de important din punct de vedere operațional să știe care va fi gradul de ocupare cu mai mult timp înainte, pentru a se organiza și pentru a reuși să-și planifice mai bine afacerea și în acest fel va putea oferi servicii mai bune.  Ofertele de tip early booking îți oferă o reducere suplimentară dacă ești dispus să achiți cel puțin un avans, de multe ori, extrem de convenabil (achiți chiar și 10% din valoarea pachetului, urmând să poți plăti restul la vară). În general, cu cât plătești mai devreme, cu atât reducerea este mai mare. Practic, în cazul ofertelor early booking, toată lumea are de câștigat.

Când să achiziționezi o ofertă early booking și care sunt reducerile de care poți beneficia

Pentru sezonul de vacanțe 2023, în mod special pentru concediile pe litoralul bulgăresc, dar și pentru alte destinații precum Grecia, Turcia, se remarcă în prezent un prag de reduceri importante pentru early booking, până pe 31 ianuarie.  Lunile februarie-martie, dar și o anumită perioadă din aprilie, mai vin cu oferte în acest sens, însă de regulă nu atât de avantajoase precum cele din decembrie-ianuarie. Evaluând cererea foarte mare din vara anului 2022, este posibil ca în 2023 tendința să se păstreze, motiv pentru care ofertele early booking sunt, într-adevăr, avantajoase.

Mai mult, există șanse ca prețurile să crească din nou în primăvară, așa cum s-a întâmplat și în 2022, când unele hoteluri au ridicat tarifele în a doua tranșă, din cauza inflației, a prețurilor de la gaze etc.

Reducerile early booking sunt între 10% și 30%, însă pot ajunge până la 35%, în funcție de hotel și de destinație. Cu cât rezervi mai devreme, cu atât reducerea este, în general, mai mare.

Avantaje early booking 2023

Avantajul 1: Cel mai mare avantaj al ofertelor early booking este prețul bun pe care îl plătești

O vacanță achiziționată prin early booking implică, întâi de toate, costuri mai avantajoase. Faptul că hotelierii au crescut prețurile pentru vacanțele în Bulgaria precum și pentru alte destinații este o certitudine, însă aceste creșteri s-au remarcat nu numai aici, ci în mai toate destinațiile și în toate sectoarele.

Începutul anului 2022 a venit cu o întreagă serie de incertitudini: final de pandemie, ridicarea ultimelor restricții, războiul din Ucraina, criză, inflație și implicit creșterea prețurilor pentru resurse și servicii.

Lumea a cumpărat vacanțe destul de mult în regim last minute, pentru că nimeni nu ar fi putut să anticipeze ce urma să se întâmple, însă cu toate acestea, cererea a fost una foarte mare, în mod special pe litoralul bulgăresc, o variantă foarte confortabilă atât pentru familiile cu copii, cât și pentru celelalte tipuri de turiști. Litoralul vecinilor bulgari se află în topul destinațiilor turistice alese de către turiștii români, grație apropierii față de casă, a drumului scurt și a serviciilor bune, cu cazare în regim all inclusive.

Avantajul 2: Siguranța prețului prin ofertele early booking, indiferent de potențialele scumpiri ulterioare

Se întâmplă, de multe ori ca hotelierii să crească prețurile de la un an la altul (motivele fiind cerere crescută, investiții). Dar dacă ai cumpărat deja un pachet early booking, te bucuri în continuare de vacanța ta la un preț mai mic, fără costuri suplimentare. Ultimii ani ne-au demonstrat că astfel de creșteri ale prețurilor pot apărea, influențate fiind de o mulțime de factori economici. Un exemplu poate fi stațiunea Albena, unde hotelierii au crescut prețurile de 3 ori în 12 luni.

De aceea, un pachet early booking îți oferă siguranța unei vacanțe la un preț deja stabilit, indiferent de scumpirile care vor avea sau nu loc lunile următoare. În plus, orice pachet cumpărat în perioada early booking are aceleași atribute de siguranță și calitate precum unul achiziționat în plin sezon.

Avantajul 3: Siguranța locului la hotelul preferat, printr-o ofertă early booking

Ai certitudinea că prinzi loc și chiar un anumit tip de cameră la hotelul tău preferat, lucru care în plin sezon are șanse să nu se întâmple. Trebuie să ții cont că există anumite perioade preferate de către turiștii români, dar și anumite hoteluri preferate. De cele mai multe ori, hotelurile cu servicii bune din destinațiile populare își epuizează disponibilitatea devreme.

De aceea, recomandăm turiștilor să încerce ofertele early booking pentru vacanța pe care o așteaptă. Pe măsură ce înaintezi în sezon, din ce în ce mai multe variante devin indisponibile.

Avantajul 4: Condiții de rezervare superflexibile – nu pierzi niciun ban

O agenție de turism credibilă îți va oferi la achiziționarea unei oferte early booking și o serie de condiții de rezervare superflexibile, astfel încât să ai siguranța că nu pierzi niciun ban. Practic, în cazul în care ești nevoit să anulezi vacanța, vei primi un voucher pe care-l vei putea folosi pentru rezervarea unei alte vacanțe prin intermediul acestei agenții.

Travel Planner are în portofoliu zeci de oferte early booking pentru vacanțe Bulgaria, Grecia și Turcia, care includ și aceste condiții superflexibile, printre care și posibilitatea de a achita în rate, plus termene de plată avantajoase. Mai mult, sunt unele hoteluri care pot să-ți ofere un voucher în anumite situații excepționale, precum îmbolnăvirea celui mic pe perioada vacanței. Astfel, vei avea la îndemână acest beneficiu prin care poți anula gratuit vacanța curentă și de care te vei putea folosi ulterior pentru cazare, în respectivul sezon turistic.

Avantajul 5: Îți poti planifica vacanța din timp

Nu sunt puțini aceia care trebuie să comunice la birou din timp perioadele în care-și vor lua concediu. Pentru cei mai organizați, acest lucru poate fi considerat un avantaj, în timp ce pentru cei mai spontani, poate fi văzut drept un inconvenient. Dacă trebuie să-ți planifici concediile încă de la începutul anului, vacanțele early booking sunt pretextul perfect. În acest fel, ai suficient timp la dispoziție pentru a-ți organiza vacanța în cel mai mic detaliu, fără să fii pe fugă.

Ce trebuie să urmărești când îți cumperi o vacanță early booking

Dacă te-ai hotărât că acest tip de vacanță este cel care ți se potrivește, trebuie să ții cont de câteva aspecte.

  1. O agenție de turism care să-ți ofere siguranță

Trebuie să îți alegi cu atenție agenția de turism, întrucât o vacanță nu este un produs pe care ți-l cumperi dintr-un magazin și pe care îl poți duce imediat acasă. Practic, plătești pentru o hârtie și beneficiezi de servicii mult mai târziu. Verifică dacă agenția are licența de turism emisă de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și dacă are asigurare împotriva insolvenței. Caută numele agenției online, verifică-i vizibilitatea, site-ul și conturile de social media. Caută discuții pe forumuri în care turiștii își împărtășesc impresiile despre această agenție.

Travel Planner, de exemplu, are peste 15 ani vechime în România, perioadă în care a organizat peste 50.000 de vacanțe și a primit peste 28.000 de recenzii reale de la clienți. Firește, mai sunt multe agenții cu această experiență sau mai mult, fiecare pe nișa ei.

  1. O ofertă calitativă, fără costuri ascunse

Compară oferta agenției alese cu alte oferte și nu te lăsa păcălit de prețurile mai mici. Dacă prețul este suspect de mic, iar agenția este necunoscută, îți recomandăm să alegi o variantă mai sigură. Asigură-te că ai înțeles ce taxe sunt sau nu sunt incluse în preț. Fii atent la costurile ascunse! În cazul în care există costuri suplimentare, acestea trebuie menționate clar.

Nu uita să-ți închei o asigurare storno, cu ajutorul căreia vei evita eventualele penalizări din cauza anulării sau amânării vacanței. Ia-ți toate măsurile de precauție pentru că nu poți anticipa niciodată ce se poate întâmpla în câteva luni.

O altă variantă convenabilă – ofertele last minute 

Dacă ofertele early booking nu ți se potrivesc și preferi să fii mai spontan, poți alege ofertele last minute. Acestea apar, de regulă, cu câteva zile înainte de plecarea în vacanță. Poți obține câteodată chiar și aceleași reduceri ca în perioada de early booking, însă oferta ar putea să nu mai fie la fel de variată. Aceste oferte apar atunci când hotelurile au disponibilitate mai mare și merg pe principiul că fiecare noapte nevalorificată reprezintă o pierdere. Însă, dacă hotelul care îți place este extrem de popular, ai foarte puține șanse să găsești o ofertă last minute bună, exact în perioada pe care ți-o dorești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*