Ateliere de tehnologie la bibliotecă, dedicate Săptămânii Europene a Programării

3D Printing
3D Printing

Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR, cu implicarea Bibliotecii Naționale a României, a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj și a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, cu sprijinul ECDL ROMANIA, va derula, în perioada 08-11 octombrie 2018, proiectul cu titlul „Focus on 3D Printing – New techs learning activities in libraries”, finanțat de Google, în cadrul competiției “Google’s Europe Code Week Grants”.

Această inițiativă educațională și de conștientizare a avantajelor noilor tehnologii vizează prezentarea noţiunilor de modelare şi imprimare 3D unei audiențe formate din 500 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, ce vor participa la ateliere de tehnologie găzduite de bibliotecile din București, Cluj și Brăila.

În cadrul proiectului, se vor organiza 4 ateliere interactive de modelare & imprimare 3D, prin intermediul cărora copiii și tinerii își vor dezvolta imaginația și creativitatea și vor dobândi noțiuni fundamentale privind modelarea şi imprimarea 3D, pentru a avea o înțelegere mai bună privind utilitatea și avantajele acestor noi tehnici digitale.

Atelierele se vor desfășura după cum urmează:

  • Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj (Calea Dorobanţilor nr. 104, Cluj-Napoca) – 08.10.2018, orele 14.00-17.00
  • Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București) – 09.10.2018, orele 14.00-17.00 și 10.10.2018, orele 14.00-17.00
  • Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila (Piaţa Poligon nr. 4, Brăila, județul Brăila) – 11.10.2018, orele 14.00-17.00

Accesul este liber în limita locurilor disponibile și se face pe bază de înscriere, prin completarea unui formular de participare, care va fi disponibil pe website-ul Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România.

Prin acest demers, ANBPR, ECDL ROMANIA și bibliotecile participante contribuie la familiarizarea copiilor și tinerilor cu domeniul modelării și imprimării 3D și asigură premisele pentru o educație de calitate adaptată evoluţiei noilor tehnologii și cerințelor privind competențele transversale specifice pieței unice digitale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*