Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) s-a întâlnit ieri cu Vassilis Kikilias, Ministrul Turismului din Grecia, în prima zi de lucru în România a vizitei demnitarului elen. Delegația ANAT a fost condusă de către Dumitru Luca, președinte, și Alin Burcea, prim vicepreședinte.
Temele discutate au fost legate de eliminarea completă a restricțiilor pentru turiștii români, respectiv rezolvarea problemelor legate de accesul cu autoturismul propriu, prin vămile de la Makaza și Promachonas. Delegația ANAT a solicitat din nou suplimentarea culoarelor de acces dar și a personalului din frontiere pentru fluidizarea traficului din punctele vamale și a obținut promisiuni ferme în acest sens pentru sezonul estival 2022. Odată cu eliminarea restricțiilor sanitare care presupuneau verificări suplimentare în frontieră, timpul de așteptare pentru turiștii români se va reduce considerabil.
S-a discutat, de asemenea, despre turismul religios, în vederea extinderii sezonului turistic, dar au fost abordate și zonele de interes pentru turiștii din Grecia care vin în România: București, Delta Dunării, circuite culturale.
Be the first to comment