Asociația Magazinelor Online estimează o creștere cu 20% a vânzărilor de Black Friday

Black Friday. FOTO Pixabay

Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO), membră a Ecommerce Europe, cea mai importantă organizație europeană privind comerțul online, estimează că ediția din acest an a Black Friday va înregistra o creștere medie a vânzărilor cu 20%, comparativ cu anul precedent, pe fondul creșterii generalizate a consumului în primele 9 luni și a migrării masive a clienților în online, pe toate categoriile de produse. În acest sens, deși 2020 este cel mai complicat an din perspectivă socială, comerțul electronic a înregistrat o dezvoltare cât pentru doi ani, trend pe care magazinele membre ARMO îl anticipează atât de Black Friday, cât și de perioada sărbătorilor de iarnă de anul acesta.

„Membrii ARMO estimează că vânzările de Black Friday vor crește cu 20% anul acesta, iar evenimentul se va desfășura cu precădere în online chiar și pentru magazinele tradiționale, care vor livra la distanță. Magazinele din asociație au raportat deja creșteri semnificative pe toate categoriile de produse în ultimele luni, cu excepția turismului, și s-au pregătit pentru o cerere substanțial crescută din partea clienților”, spune Florinel Chiș, director executiv ARMO. 

În ultimele 9 luni ale anului, ca urmare a contextului generat de pandemie, consumatorii și-au schimbat obiceiurile de cumpărături și au migrat către mediul online, unii pentru prima dată. Odată expuși la diversitatea de servicii, produse și prețuri mai bune, aceștia și-au modificat radical percepția legată de comerțul tradițional, astfel că 50% dintre respondenții celui mai amplu studiu despre comportamentul digital al societății, Global Web Index, au confirmat că inclusiv după trecerea crizei vor opta pentru cumpărături online, în timp ce 40% au decis că vor utiliza plățile digitale.

Eforturile magazinelor online, precum și apetența clienților pentru această nouă experiență de cumpărături sunt confirmate și de către statisticile oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS): consumul privat (principala componentă a PIB) a crescut constant în primele 9 luni, atât în sectorul alimentar (+5,8%), cât și cel non-alimentar (+3,9%). În septembrie, creșterea medie este și mai mare. Consumatorii și-au mutat bugetele de călătorii sau de vacanțe în investiții pentru propria locuință, de la renovări complete până la mici produse de mobilier, care să le ușureze procesul de telemuncă.

Black Friday 2020 – care sunt așteptările magazinelor online Vivre, evoMAG și F64

„În acest context, este un moment istoric, pentru că este primul an când Black Friday și sărbătorile de iarnă vor avea loc preponderent în online, iar comercianții din România sunt pregătiți pentru a răspunde tuturor așteptărilor clienților, care s-au modificat substanțial odată cu adoptarea unui comportament de consum digital,” a declarat Florinel Chiș, director executiv ARMO.

De altfel, PayU România se așteaptă ca această ediție de Black Friday să aducă o creștere spectaculoasă a plăților online, la nivelul pieței urmând să fie tranzacționate aproximativ 1,4 milioane de operațiuni, în valoare de 764 de milioane de lei, mai mult decât dublu față de anul trecut. Estimările procesatorului de plăți mai arată o creștere cu 65% a valorii coșului de cumpărături plătite în rate, în timp ce jumătate dintre operațiuni vor fi realizate cu plata cu un singur click.

În funcție de sectorul în care activează, magazinele online se așteaptă la creșteri de la 20% (în cazul electro-IT)  până la 80% (în cazul fashion, produse home&deco, jucării).

„Black Friday începe anul acesta pe Vivre.ro miercuri seara, pe 11 noiembrie. Pentru a maximiza capacitatea de procesare a comenzilor și eficientizarea timpului de livrare, am reorganizat fluxurile interne, am suplimentat spațiile de depozitare, echipamentele de manipulare a mărfii, precum și numărul de angajați. De asemenea, am achiziționat un stoc dublu de produse față de cel de anul trecut. Pe scurt, ne-am pregătit temeinic încă din vară, fiindcă ne așteptăm la o creștere de 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv la un Black Friday record, cu vânzări de peste 10 milioane de euro”, a declarat Monica Cadogan, CEO și Co-fondator Vivre.

„Estimăm o creștere a vânzărilor de Black Friday cu aproximativ 20% față de anul trecut. Am organizat campania de Black Friday de anul acesta pentru a le oferi clienților noștri posibilitatea de a cumpăra la cele mai bune prețuri produsele necesare pentru a-și adapta locuințele la contextul actual. Ca parte a strategiei de anul acesta de pregătire pentru Black Friday, am majorat stocurile cu 50% și am reorganizat activitatea de recepție a mărfurilor și de procesare a comenzilor. Până pe 26 noiembrie oferim discount-uri de până la 85%, la peste 100.000 de produse”, susține și Mihai Pătrașcu, director general evoMAG.

„Colegii mei au pregătit un număr impresionant de produse care vor intra la ofertă, cu ocazia Black Friday 2020: aproape 1.000 de produse din categoria echipamentelor necesare pentru vlogging, lumini, microfoane, stative, camere video pentru transmisiuni live și, nu în ultimul rând, drone pentru începători.  Anul acesta am decis să începem pe 12 Noiembrie și vom veni cu surprize interesante din domeniul foto-video, aparate mirrorless, obiective, dar mai ales produse de interes pentru cei care sunt la început de drum în explorarea pasiunii pentru exprimare prin imagine”, spune Marian Alecsiu, CEO F64.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*