Valoarea unei companii pe bursa scade si creste in fiecare zi, dar este interesant sa vezi ca Apple este acum cea mai valoroasa companie din lume.
Ieri mai aveau de intrecut doar Exxon Mobile. Astazi au reusit: sunt cu 320 milioane mai valorosi. Si cind te gandesti ca in urma cu 10-15 ani Apple era pe moarte…
update: Iar valoarea Apple a crescut cu 3 miliarde la numai o ora dupa ce am postat acest articol si pare sa nu se opreasca foarte curind.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Actiunile unei societati cresc si scad!
Azi e Apple, maine Google, poimaine poate compania ta. Esential, ca sa nu ne culcam pe o ureche si sa continuam sa inventam, sa creem si sa muncim.
Daca ma intrebi pe mine, valoarea reala a tutror companiilor de pe bursele intregii lumi este supra-supradimensionata. Cred ca valoarea reala este ce 2-3 ori mai mica. Criza actuala este rezultatul acestor cresteri fara limita, peste valoarea reala. Oamenii au uitat sa creeze si sa munceasca. Economia reala este sufocata de economia speculativa. Din fericire, exista o ” mana invizibila ” care regleaza exagerarile provocate de oameni inconstienti si fara limita. Marea problema este ca istoria ne arata ca dupa orice criza ( de obicei dupa 6-7 ani) izbucneste un razboi. Sunt prea multe tensiuni si dorinte de a nu pierde puterea pentru a nu iesi conflicte.
Awwww… :(
Nu mai este cea mai valoroasă companie :(
@Andrei: dupa cum spuneam valorile cresc si scad. In timp, valoarea Apple va creste si mai mult.
Dar cand or scadea bursele la americani? Vad la TV iPhone 5 la un leu la abonamentele de Cosmote! :))