ANPC a amendat compania Orange România cu 150.000 de lei

Magazin Orange. FOTO Orange

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a finalizat controlul de fond realizat la operatorul economic Orange Romania SA, ca parte a unei tematici naționale de verificare a modului în care companiile de furnizare de servicii de telefonie mobilă și comunicații respectă prevederile legale în vigoare, în domeniu.

În urma cercetării documentelor solicitate operatorului economic, respectiv un punct de vedere aferent contractelor încheiate, ofertelor promoționale, asigurării de bunuri, acesorii și câte 10 contracte semnate de catre consumatori, de furnizare  servicii de telefonie mobile semnate începând cu luna februarie 2023, și a deficiențelor constatate, echipele de control au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 150.000 lei și au propus, ca măsură complementară, încetarea practicii comerciale înșelătoare, care a fost dispusă prin Ordinul Președintelui ANPC nr. 846/1.11.2023.

Abaterile de la legislația în vigoare întâlnite în timpul acțiunii au fost:

  • Promovarea către public a prețurilor fără ca acestea să includă toate taxele, ceea ce contravine legislației în vigoare
  • Comercializarea unor accesorii în rate egale, cu avans zero, la care s-au constatat neconcordanțe de preț între cel promovat și cel calculat conform scadențarului de rate
  • rezervarea de către operatorul economic a dreptului de a limita consumul Serviciilor de Date in Roaming SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286, după depășirea acestei limite operatorul putând aplica o suprataxă, omițându-se a se informa consumatorii care sunt prevederile articolului din regulamentul invocat. Lipsa menționării listei documentelor necesare consumatorului pentru deblocarea acestei situații, dat fiind că, în cazul în care consumatorul nu are acces la internet sau nu poate folosi calculatorul, acesta nu cunoaste ce documente trebuie sa prezinte.
  • soluționarea reclamațiilor primite de la clienți pentru serviciile Prepay în termen de 1.440 ore, ceea ce depășește termenul legal de cercetare a reclamațiilor, de 30 de zile.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*