ANAT organizează, la București, Seminarul Asociației Fondurilor Europene de Garantare pentru Călătorii și Turism (EGFATT)

Alin Burcea, FOTO ANAT

Miercuri, 12 iunie, București va fi gazda unui seminar al Asociației Fondurilor Europene de Garantare pentru Călătorii și Turism (EGFATT) la care, alături de specialiștii acestei organizații, va lua parte o delegație a ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului condusă de ministrul Radu Oprea, o delegație a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) condusă de dl. Președinte Florin Jianu, care este și președinte al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) precum și reprezentanți ai mediului de afaceri din turism și HORECA.

Seminarul, organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT),  va aborda teme de interes pentru actorii din industrie, cu accent pe necesitatea creării Fondului de garantare pentru biletele de avion, respectiv a Fondului de Garantare pentru pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, esențiale pentru o mai bună protecție a călătorilor și pentru dezvoltarea durabilă a turismului în România.

”ANAT dorește să finalizeze, în acest an, Fondul de Garantare pentru agențiile de turism precum și Fondul de garantare a biletelor de avion. Ca atare, această întâlnire este extrem de importantă. Avem nevoie de aceste fonduri, care se vor adăuga la pachetul turistic, pentru despăgubirea turiştilor, respectiv a pasagerilor, în caz de nevoie. Cele două fonduri ar urma să fie administrate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM)”, declară Alin Burcea, președintele ANAT.

EGFATT are ca membri asociațiile omolage din Belgia/Luxemburg, Elveția, Regatul Unit, Franța, Irlanda, Olanda, Norvegia și Germania. Liderii EGFATT vor prezenta către ANAT și către reprezentanții autorităților modul de înființare, organizare, finanțare și funcționare a unui Fond de garantare în turism.

EGFATT a fost formată în 2011 la initiativa a 3 organizații pentru protecția financiară a călătorilor și include membri din Belgia/Luxemburg, Franța, Germania, Țările de Jos, Irlanda, Elveția și Norvegia. CAA (Marea Britanie) este un membru asociat. ”Scopul nostru comun este să protejăm călătorul împotriva insolvenței financiare a operatorilor de pachete și să împărtășim cele mai bune practici și experiențe”, declară Mark De Vriendt, președintele EGFATT.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*