ANAT își exprimă îngrijorarea referitoare la introducerea, pe lista galbenă, a unor țări de unde vin turiști în România și către care merg turiștii români

Sigla ANAT

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) nu înțelege de ce România a inclus pe lista galbenă majoritatea destinațiilor europene, pe baza unor statistici irelevante care raportează doar numărul cazurilor noi la populația totală și nu ține cont de faptul că aceste state testează mai mult și, implicit, controlează mai bine situația epidemiologică.

Prin intermediul adresei nr. 12/04.03.2021, ANAT transmitea Guvernului rugămintea unui sprijin prin avizarea Memorandumurilor referitoare la Protocoalele cu Israel și Grecia privind accesul reciproc al turiștilor, pentru a debloca vânzarea României ca destinație turistică pe aceste piețe, precum și accesul turiștilor români către aceste destinații. Din păcate, acest lucru nu s-a concretizat nici până acum si sezonul estival este foarte aproape.

Ca atare, ANAT a trimis, ieri, o nouă scrisoare deschisă în atenția domnului Florin Cîțu, Prim – Ministru și Președinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență și a domnului Claudiu Năsui, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin care își exprimă îngrijorarea referitoare la introducerea, pe lista galbenă, a unor țări de unde vin turiști în România și către care merg turiștii români.

Israelul – țara care în anii trecuți era pilonul principal al activitătii de incoming și care totodată este o destinație cerută de mii de turiști români – a înaintat autorităților din România propunerea de semnare a unui acord bilateral prin care vor fi recunoscute certificatele de vaccinare românești, astfel încât să nu mai fie necesar testul serologic, însă nu a primit niciun răspuns. Între timp, Israel a semnat astfel de acorduri cu alte state europene.

În urmă cu circa o lună, Grecia ne propunea un memorandum similar și anunța deschiderea circulației turistice de la mijlocul lunii aprilie pentru cetățenii celorlate state membre ale Uniunii Europene, în condiții concrete. Așa cum s-a văzut, statul elen a respectat termenul asumat iar acest fapt s-a reflectat, pentru puțin timp, în relansarea vânzărilor agențiilor de turism pe această destinație. La câteva zile distanță însă, România a introdus Grecia pe lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, turiștii care se întorc de acolo în România fiind obligati sa intre în carantină, cu excepția persoanelor vaccinate sau a celor care au avut COVID în ultimele 3 luni. Această măsură a condus din nou la un val de anulări de vacanțe și rambursări, în condițiile în care situația economică a agențiilor de turism este oricum cel puțin delicată.

În total, sunt circa 60 de state pe lista galbenă, printre acestea figurând și Cipru, Turcia, Franța, Italia, Maldive, Croația, Belgia sau Bulgaria. Multe dintre acestea sunt destinații de vacanță pentru români care acum se văd puși în situația de a-și anula pachetele turistice cumpărate pentru a nu sta, după concediu, 14 zile în izolare acasă, iar altele sunt chiar piețele tradiționale de unde agențiile de turism doresc să atragă turiști străini. În lipsa unor acțiuni concrete și a unor condiții decente de acces în România aceștia vor alege alte destinații iar incoming-ul românesc va rămane în moarte clinică. Și toate acestea în contextul în care la nivel european turismul începe să se relanseze, destinațiile turistice din Europa se pregătesc pentru sezonul estival și ies cu oferte și condiții clare pentru accesul turiștilor. În același timp, țările Uniunii Europene au convenit oficial în cursul săptămânii trecute să introducă asa numitele certificate verzi de călătorie, ca un pas spre redeschiderea turismului în această vară.

”Am studiat cifrele publicate în ultimele zile pentru 3 țări: România, Grecia și India. Atât în România, cât și în Grecia, în ultima săptămână, fiecare dintre aceste două state a raportat, în medie, circa 3000 noi cazuri zilnic. Grecia însă, cu o populație cu aproximativ 40% mai mică decât a României, a efectuat de circa 2,5 ori mai multe teste zilnic, rezultând o rată de pozitivare puțin peste 3%, comparativ cu aproape 10% în cazul României.

În ceea ce privește India, unde se concentrează circa 40% dintre noile cazuri la nivel mondial și situația a devenit dramatică, are o rată de pozitivare de circa 25% și, paradoxal, nu se afla până ieri pe lista galbenă! V-am expus acest exemplu, Domnule Prim-Ministru, pentru a argumenta cererea noastră de revizuire a condițiilor de includere a unei țări terțe pe așa-zisa listă galbenă.

Considerăm, de asemenea, că este necesară și revizuirea condițiilor de accedere în România, atât a cetățenilor ne-rezidenți, cât și a românilor care se întorc din vacanțele petrecute în alte state. Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr 9/2021 impune obligativitatea carantinării persoanelor care se întorc din state incluse în “lista galbenă”, chiar dacă prezintă un rezultat negativ al unui test PCR.

Cerința este nejustificată, în opinia noastră, și în contradicție flagrantă cu cele impuse de alte state europene, unde prezentarea acelui test negativ conferă dreptul la libera circulație pe teritoriile lor”, subliniază Dumitru Luca, președintele ANAT.

Aceeași Hotărâre a CNSU spune, la art 2 alin (5) că operatorii de transport internațional au interdicție de a îmbarca, pentru călătoriile către România, persoanele încă nevaccinate, fără dovada anticorpilor sau care nu prezintă un test negativ. De aici se naște o altă situație fără ieșire: un turist nevaccinat care a rezervat o minivacanță de 3 zile în Bulgaria cu transport autocar are nevoie de un test PCR înainte de plecare și încă unul făcut la destinatie în chiar prima (sau a doua) zi de sejur, adică în week-end-ul Paștelui când va fi o adevărată aventură găsirea unui centru de testare deschis. În plus, aceste teste, cumulate, vor costa cam cât vacanța rezervată și, cu toate acestea, va trebui să intre 10 zile în carantină la întoarcerea în țară.

”Toate patronatele din turism, inclusiv ANAT, susțin campania de vaccinare și necesitatea accelerării acesteia. Suntem de acord că persoanelor vaccinate trebuie să li se ofere anumite privilegii legate de libera circulație însă considerăm că este prematur să implementăm în acest moment condiții restrictive, la numai o lună de când populația generală a avut acces la vaccinare și, practic, cu excepția “esențialilor” și a persoanelor peste 65 ani, nimeni nu a avut încă timpul necesar pentru imunizarea completă”, subliniază președintele ANAT.

În apropierea sezonului estival, agențiile de turism din România au nevoie pentru turiștii lor de cât mai multe destinații pentru vacanțe și de condiții clare de acces în țările respective și la întoarcerea în țară. În acest moment nu există decât confuzie în rândul turiștilor. Având în vedere cele prezentate mai sus, ANAT adresează Guvernului încă o dată rugămintea de a acorda sprijin cu demersurile necesare în vederea adoptării unui set de condiții clare și relaxate privind circulația turiștilor, prin revizuirea criteriilor de introducere a diteritelor state si teritorii în lista galbenă și prin semnarea protocoalelor de colaborare cu țările reprezentând piețe-țintă pentru turismul românesc.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*