Simplu Credit, instituție financiară nebancară (IFN) aflată în top 10 din punct de vedere al activelor, prezintă concluziile unui studiu care a implicat peste 100 de IMM-uri din România, realizat cu scopul de a înțelege mai bine provocările cu care acestea s-au confruntat în cursul acestui an, soluțiile adoptate pentru a-și susține afacerile, dar și perspectivele privind planurile pentru 2023.
Scumpirile materiilor prime, serviciilor și utilităților pun multe firme românești în dificultate, afectându-le activitatea curentă. Potrivit analizei Simplu Credit, aproape jumătate dintre IMM-urile chestionate au menționat că principala provocare întâmpinată în 2022 este legată de majorarea costurilor operaționale. În plus, creșterea dobânzilor bancare și înăsprirea condiților de creditare accentuează și mai mult vulnerabilitatea acestor companii.
Creditele pentru capital de lucru, cele mai solicitate de către IMM-uri
Pentru a face față provocărilor financiare și a evita blocarea afacerii, mulți antreprenori accesează împrumuturi de la IFN-uri, care le oferă avantaje precum timpi de răspuns rapizi, criterii de eligibiltate mai permisive și soluții personalizate. Astfel, în primele 9 luni ale acestui an, Simplu Credit a înregistrat o creștere de 38,2% a volumului cererilor de credite pentru IMM-uri comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Majoritatea clienților corporate, mai exact 83%, au solicitat în această perioadă credite de capital de lucru, pentru a-și acoperi cheltuielile necesare activității firmei. Totodată, 9% dintre IMM-uri au ales să preîntâmpine întârzierile de plată ale clienților cu ajutorul unui credit de tip factoring, care le permite acestora să încaseze până la 80% din valoarea facturilor emise către clienți. Puține IMM-uri au avut în plan să investească în dezvoltarea afacerii în 2022, cererea pentru credite de investiții fiind doar 6%. Restul de 1% au fost soluții de refinanțare a creditelor încheiate la alte instituții de tip IFN.
Suma medie solicitată de clienții corporate a fost de 178.000 RON, în creștere cu 6,6% față de 167.000 RON în 2021. Aproximativ jumătate dintre cereri au venit din partea companiilor de comerț și construcții. Pe lângă acestea, solicitările au venit și din diverse alte domenii de activitate, de la transport, producție, curierat, la agricultură, alimentație, sănătate etc.
„Companiile mici și mijlocii ocupă un loc important în economia țării, dar acestea sunt cele mai expuse factorilor de risc economici, politici și sociali. Astăzi, IMM-urile activează într-un mediu de business mult mai complex și mai instabil față de cel de acum 3-4 ani. Confruntate cu costuri din ce în ce mai ridicate pentru materii prime, servicii și utilități, tot mai multe întreprinderi își reduc considerabil volumul operațional și riscă să se închidă pentru că nu dispun de capital suficient și au acces limitat la finanțări bancare. Prin soluțiile de creditare oferite, Simplu Credit a venit în sprijinul acestora în situațiile dificile, ajutându-le să evite un blocaj major al afacerii și să își continue activitatea în condiții normale”, declară Mircea Lupu, General Manager Simplu Credit.
Principalele provocari ale IMM-urilor în 2022
Alături de costurile operaționale ridicate, în topul celor mai mari provocări ale IMM-urilor în acest an se află deficitul de forță de muncă – 41% dintre companiile respondente întâmpină obstacole în recrutarea de personal calificat. Pe lângă aceste probleme, întreprinderile resimt impactul economic și social al conflicul din Ucraina: 27% dintre IMM-uri sunt afectate de criza energetică, 19% înregistrează scăderi ale vânzărilor determinate de reducerea consumului, iar 16% se confruntă cu întârzieri în producție/ logistică sau cu un deficit de materii prime ca urmare a blocajelor din lanțurile de aprovizionare.
Planurile de afaceri ale IMM-urilor pentru 2023
Incertitudinea macro-economică determină tot mai multe companii să își adapteze prioritățile și strategia de business pentru următoarele 12 luni. Astfel, gestionarea eficientă a cheltuielilor rămâne o preocupare principală pentru 68% dintre IMM-uri. Pe de altă parte, în ciuda contextului economic dificil, 31% dintre companii își mențin perspectivele optimiste și au în plan identificarea de noi oportunități pentru dezvoltarea afacerii. Pentru 21% dintre companii, focusul principal va fi digitalizarea proceselor operaționale, în timp ce 21% dintre acestea intenționează să investească în capitalul uman.
Riscuri pentru mediul de afaceri în 2023
Având în vedere condițiile economice nefavorabile și tensiunile geopolitice, companiile estimează că provocările și riscurile pentru mediul de afaceri se vor menține la un nivel ridicat și în perioada următoare. Aproape jumătate (47%) dintre IMM-uri se așteaptă ca inflația/instabilitatea de pe piața financiară să le influențeze activitatea în următoarele 12 luni, în timp ce criza de forță de muncă va continua să fie o preocupare pentru 25% dintre acestea. Instabilitatea geopolitică generată de conflictul din Ucraina este percepută ca un factor de risc de către 23% dintre companiile respondente, iar 12% se așteaptă la eventuale noi perturbări în lanțul de aprovizionare. Riscurile cibernetice se află pe ultimul loc în topul preocupărilor, fiind un motiv de îngrijorare pentru 6% dintre întreprinderi.
Be the first to comment