Cele mai mari cinci companii și grupuri de companii specializate în servicii de consultanță pentru atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat au înregistrat o creștere accelerată a performanței financiare pe parcursul anului 2020, bifând evoluții și de peste 190% ale afacerilor, în special datorită creșterii solicitărilor pentru fonduri nerambursabile, arată o analiză a REI Finance Advisors, una dintre cele mai dinamice companii de profil din România.
Potrivit datelor publicate la Ministerul Finanțelor, valoarea totală a afacerilor pentru cele mai mai mari cinci companii și grupuri specializate în consultanță pentru atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat, a căror rulaj a depășit 500.000 de euro în 2020, s-a ridicat la peste 7,5 milioane de euro, în creștere cu peste 60%, față de circa 4,6 milioane euro în 2019.
REI Finance Advisors și REI International Consulting, cele două companii care fac parte REI Grup, au înregistrat cea mai mare performanță financiară din top, cu afaceri cumulate de peste 1,4 milioane euro și un profit de aproximativ 1 milion de euro, urcând pe locul 2 în clasamentul celor mai mari companii de profil.
Cea mai mare creștere a rulajului a fost înregistrată de REI International Consulting, cu aproape o triplare a afacerilor, de la circa 335.000 euro în 2019, la peste 970.000 de euro în 2020, în timp ce a doua performanță din clasament a fost bifată de REI Finance Advisors, tot parte a REI Grup, cu un rulaj de circa 460.000 euro în 2020, față de circa 165.000 euro, în 2019.
Și la capitolul profitabilitate, companiile din top 5 au stat bine pe parcursul anului trecut, în ciuda unei perioade mai dificile, afectată de pandemie. REI Grup și-a îmbunătățit marja profitabilității, la 73% pentru REI Finance Advisors și 63% pentru REI International Consulting, în timp ce companiile din top 5 au înregistrat marje ale profitabilității cuprinse între 3 și 56%.
„Piața serviciilor de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile pentru companiile cu activitate în România a crescut într-un ritm susținut în ultimii ani, ca urmare a evoluției pozitive și încrederii tot mai mari a companiilor în opțiunile alternative de finanțare oferite de UE sau de Stat.
Din datele noastre, în prezent vorbim despre circa 200 de companii care oferă servicii de consultanță dedicate pentru accesarea fondurilor nerambursabile, cu un rulaj estimat la circa 50 milioane euro, și cu un potențial de dublare în următorii ani. 2021 va fi un an de tranziție între cele două perioade programatice 2014-2020 și 2021-2027, dar care va fi operațional abia de anul viitor.
Ne așteptăm ca anul 2023 să fie unul foarte bun întrucât se vor implementa marea majoritate a proiectelor depuse anul acesta prin intermediul HG 807/2014, asta deoarece se vor construi halele și vom începe să primim rambursările pe aceste proiecte, cât și primele rambursări pe ce proiecte se vor depune la final de 2021- început de 2022, prin fonduri europene”, a declarat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.
Principalele axe de finanțare care au adus creșteri în portofoliile companiilor de consultanță, în 2020Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru (OUG 130/2020)
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului gestionează schema de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Potrivit datelor oficiale, la începutul lunii Iunie a.c. un număr de 22.226 de solicitări au fost procesate, dintr-un total tot de 22.226 de cereri de finanțare înregistrate, dintre care 8.195 de contracte au fost deja plătite de Ministerul Economiei.
HG 807/2014 – Maximum 50% finanțare pentru proiecte de investiții de minimum 1 mil. EUR
Schema acordă 10% finanțare nerambursabilă pentru proiectele implementate în București, 35% – Ilfov și Vestul țării (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș) și 50% finanțare nerambursabilă în restul județelor țării.
Eligibile pentru finanțare sunt atât startup-uri, deținute de acționari care nu mai sunt implicați în alte companii ce activează în același domeniu, IMM sau companii mari, cu mii de angajați. Condiție ar fi ca aplicanții să fi înregistrat profit în cel puțin unul din ultimii 3 ani de activitate. Pe lista cheltuielilor eligibile se numără investițiile noi, construirea de clădiri de la 0, extinderea clădirilor existente sau o simpla achiziție de echipamente care să conducă la diversificarea produselor societății, creșterea capacității sau schimbarea fluxului tehnologic. Nu este posibilă renovarea de clădiri sau achiziția de clădiri deja existente.
HG 495/2014
Solicitanții eligibili pentru finanțare prin Schema reglementata prin HG 495/2014 sunt întreprinderile din sectoarele expuse riscului de a își pierde competitivitatea, din cauza finanțării sprijinulul acordat energiei din surse regenerabile, risc datorat electro-intensivitatii beneficiarului și expunerii la comerțul internațional.
OUG 81/2019
Ajutorul de stat este acordat companiilor specializate în producția de aluminiu, extracția mineralelor pentru industria chimică și a îngrășămintelor naturale, fabricarea altor produse chimice anorganice, producția de plumb, zinc și cositor, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele, producția de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje, inclusiv țevi de oțel fără sudură, fabricarea hârtiei și a cartonului, fabricarea îngrășămintelor și a produselor azotoase, producția de cupru, fabricarea altor produse chimice organice de bază, filarea fibrelor tip bumbac, fabricarea fibrelor sintetice și artificiale, extracția minereurilor feroase, precum și fabricarea de polietilenă, polipropilenă, clorură de polivinil, policarbonat și pastă mecanică.
POR 2.2 – Granturi între 200.000 euro – 1 milion euro
Programul Operațional Regional 2014-2020 are că obiectiv principal creșterea competitivității economice prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a infrastructurii și serviciilor. Acesta cuprinde 11 axe prioritare, POR 2.2. fiind a doua axă, de o importanță majoră în special pentru că vizează îmbunătățirea competitivității IMM – un sector care are un impact semnificativ asupra competitivității economiilor regionale. Granturile oferite variază între 200.000 euro și 1 milion de euro.
Piața de consultanță, afectată de incertitudinile ce vizează proiectele depuse prin Măsura 2 și Măsura 3
Echipa de consultanți REI trage încă odată un semnal de alarmă referitor la incertitudinile și blocajele ce au afectat cele două programe de finanțare oferite de Stat, prin intermediul Măsurii 2 – Granturi pentru capital de lucru și Măsura 3 – Granturi pentru investiții, parte a unui pachet de măsuri ce au vizat redresarea economică pentru companiile afectate în perioada Pandemiei.
„Piața de consultanță vă fi afectată major dacă nu se vor achita integral sumele pe Măsură 2 și dacă se va anula Măsura 3, cu circa 30 milioane euro, mai ales deoarece în primele 6 luni ale anului nu s-a deschis niciun apel pe fonduri europene. Abia în perioada următoare ne așteptăm să se deschidă finanțarea destinată HoReCa, precum și axele dedicate mediului rural, în special în agricultură”, a mai punctat Roxana Mircea.
Un număr de aproximativ 3.500 de companii care fac parte din „lista verde” pentru finanțare nerambursabilă, dintr-un total de 27.000, care au aplicat pentru sprijin financiar prin intermediul Măsurii 3 de susținere a investițiilor în România, proiect anunțat de Guvernul României în cursul anului 2020, și care au întrunit toate condițiile pentru a primi fondurile de la Stat, ar fi creat peste 10.000 de noi locuri de muncă și ar fi plătit taxe în cuantum de 300 milioane de euro doar cu salarizarea acestora pentru o perioadă de 5 ani, în timp ce investițiile generate de acestea ar fi depășit 1 miliard euro, însă autoritățile iau în calcul anularea completă a finanțării acestora.
În cadrul Măsurii 3 – Granturi pentru investiții, cu peste 27.736 cereri depuse, companiile ar fi trebuit să beneficieze de granturi cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro pentru proiecte de dezvoltare, însă o presupusă fraudă sesizată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România, dar nedovedită până în prezent, cât și lipsa fondurilor necesare pentru plata primei Scheme HoReCa – Măsura 2, au condus la blocarea finanțării proiectelor, chiar dacă acestea întruneau, pentru un număr de circa 3.500 de companii, criteriile de eligibilitate în totalitate.
Be the first to comment