Piața de cadouri corporate cunoaște o creștere mai puternică în 2024 decât anii anteriori, fiind conturată o cerere mai mare cu aproximativ 20% din partea companiilor, atât multinaționale, cât și IMM-uri. Firmele din România doresc tot mai mult să își impresioneze și să loializeze angajații prin beneficii extrasalariale cât mai diferite, dar și să fie memorabile în relația cu clienții și partenerii de business prin cadouri personalizate, arată Atelier Cortez, producător de ciocolată și macarons artizanale personalizate și una dintre principalele firme de cadouri corporate personalizate comestibile din România.
“În 2024, piața de cadouri corporate atinge un nou vârf și va continua să se mențină acolo, având în vedere tendința tot mai proeminentă printre companii, inclusiv cele mici, cu 5-10 angajați, de a avea bugete dedicate cadourilor pentru angajați și parteneri. Dacă bugetele sunt în creștere ușoară, la peste 300 lei per cadou, numărul de solicitări pentru cadouri este într-un stadiu foarte accelerat, de la companii de toate mărimile, din diverse domenii, de la București, la Constanța, Iași, Cluj Timișoara, dar și în orașe mai mici, cum sunt Brașov și Galați. În rolul de angajator, firmele vor să fie atractive și pentru candidați, și pentru angajați. În plus, sunt conștiente că o relație angajator-angajat este întreținută prin recunoaștere și apreciere, și atunci aleg să le ofere surprize la birou și cadouri cât mai interesante membrilor echipei, în completarea beneficiilor extrasalariale clasice. În paralel, vor să fie memorabile în relația cu orice partener de business, apelând la cadouri personalizate. Are loc o schimbare de mindset, de la a o oferi ceva pentru că așa se face de sărbători sau de o altă ocazie specială la preocuparea de o oferi o surpriză diferită, personalizată, prin care să impresioneze și să fie puternic remarcabile”, explică Dragoș Ungureanu, fondator Atelier Cortez.
Ce cadouri oferă firmele angajaților
Peste 40% dintre solicitările primite de la companii vizează achiziționarea de cadouri pentru angajați, cât și atelierele interactive de prepare de ciocolată și de montare de macarons. Angajații primesc cel mai des macarons și prosecco sau vin, fie ca parte din recompensele pentru rezultate, fie cu diverse ocazii, zile de naștere, onomastică, 8 Martie sau de sărbători. Cele mai multe solicitări vin de la angajatori din IT, pharma, automotive, domeniul petrolier, retail și altele, potrivit datelor Atelier Cortez.
Pentru clienți sau parteneri de busines, printre cele mai populare opțiuni se numără cutiile cadou ce conțin combinații precum macarons și vin, macarons și prosecco, ciocolată și prosecco sau vin și ciocolată. De asemenea, în peste 99% din cazuri, aceste cadouri sunt personalizate cu logo-ul firmei căreia îi sunt dăruite, subliniind astfel dorința companiilor de a-și marca prezența și de a oferi cadouri memorabile și distinctive.
Printre cele mai atipice solicitări până acum sunt: ciocolata cu chipsuri (producător de snack-uri), creioane personalizate care să aibă o acadea în locul clasicei radiere, ciocolată personalizată în diverse forme, decoruri personalizate de cocktail imprimate pe foițe de orez (fără gust, fără miros), cutie cadou personalizată nominal, cu vin și macarons personalizați nominal și individual (cu hobby-uri, mesaje și simbolistică diferită pentru fiecare colaborator sau angajat).
“Anul acesta, în paralel cu creșterea cererii pentru cadouri corporate, am remarcat o schimbare semnificativă în comportamentul companiilor, care au plasat comenzi pentru cadourile destinate sărbătorilor de 1-8 Martie și Paște mult mai devreme decât în anii precedenți, încă din ianuarie. Credem că motivele sunt dorința companiilor de a se organiza din timp, prioritizarea cadourilor în bugetul de anul acesta pentru beneficii extrasalariale pentru angajați și cadouri pentru parteneri și rata mare de revenire a clienților noștri. Acest lucru demonstrează nu doar o anticipare mai mare a nevoilor, ci și o dorință crescută de a celebra și aprecia legăturile cu angajații și partenerii de afaceri într-un mod autentic și memorabil”, adaugă Dragoș Ungureanu, fondator Atelier Cortez.
Ca urmare a cererii crescute pentru cadouri din partea companiilor multinaționale, dar și a IMM-urilor românești, Atelier Cortez estimează că va livra peste 3.000 de cadouri corporate pentru angajați și parteneri de business în principalele orașe din țară.
În 2024, Atelier Cortez estimează că va crește producția la peste 200.000 de macarons, 50.000 de praline și peste 5.000 de tablete de ciocolată.
Atelierul Cortez este unul dintre principalii producători de ciocolată și macarons artizanale personalizate, fiind un important furnizor pe piața de cadouri corporate pentru companiile care vor să ofere cadouri memorabile pentru angajați și clienți și parteneri de business. Atelier Cortez s-a remarcat pe piață atât prin macarons și ciocolată și alte produse proaspete, delicioase si customizate, cât și prin cadouri corporate personalizate cu logo-ul companiei client. La Atelier Cortez, sunt create delicatese dulci cu arome subtile, texturi irezistibile si combinatii inedite, firma dezvoltându-se cu succes și pe segmentul de evenimente corporate și private. Peste 90% dintre clienții Atelier Cortez sunt companii din întreaga țară, iar numărul clienților persoane fizice care doresc să ofere un cadou memorabil este în creștere.
Be the first to comment