Analiză 24REAL – Premieră pe piața de birouri din Capitală: zona de Nord nu mai este vedeta tranzacțiilor imobiliare. Clădirile office din Centru, Sud și Vest sunt principalele opțiuni ale chiriașilor

Constantin Căpraru. FOTO 24 REAL

Birourile din zona de Nord a Bucureștiului nu mai sunt principala destinație pentru companiile care caută să închirieze spații de birouri, iar interesul s-a mutat spre Centru, Sud sau Vestul Capitalei, arată o analiză 24REAL, una dintre cele mai dinamice agenții de consultanță imobiliară din România, specializată în tranzacții cu spații de birouri de cel mult 1.000 mp.

Potrivit 24REAL, în ultimii doi ani, odată cu debutul pandemiei de COVID-19, am asistat la o tendință de segmentare a spațiilor de birouri din București, astfel că interesul s-a mutat din zona de Nord spre noi destinații de business aflate în dezvoltare, iar cererile pentru spații office au crescut într-un ritm accelerat.

„Dacă în anul 2020, aproximativ 80% din cererea de spații de birouri era concentrată pe axa Piața Victoriei – zona de Nord, acum putem spune că aceasta este aproape inversată, unde 60% din cerere vizează zonele Centru, Centru-Vest și Centru-Sud – asta deoarece au apărut noi dezvoltări, cu bună accesbilitate către infrastructura rutieră și cea de transport public, dar mai ales proximitatea de casă, ceea care a condus la o segmentare mai mare a pieței. În prezent nu mai putem vorbi doar de New CBD (Central Business District), ci și zonele centrale de Sud și Vest”, a declarat Constantin Căpraru, managing partner 24REAL

Clădirile de birouri moderne, clasa A, finalizate în ultimii 2 ani, și aflate astăzi la un grad de ocupare de 90, chiar 100% în aceste zone, au stârnit și mai mult interesul chiriașilor care analizează cu atenție relocarea în aceste puncte de interes ale Capitalei.

„Timpuri Noi, Tineretului sau Orhideea-Grozăvești sunt principalele zone căutate de clienții noștri, care se uită la clădiri noi, moderne, în zone cu accesibilitate ușoară și care promit condiții de lucru la cele mai înalte standarde pentru anul 2022. Vedem o reîntoarcere a angajaților la birou, din ce în ce mai multe companii ne-au anunțat de revenirea la condițiile normale de lucru și ne-au solicitat spații suplimentare, iar interesul a fost chiar și pentru spații duble ca suprafață. O companie din domeniul serviciilor financiare și a transporturilor își va dubla suprafața disponibilă, de la 600 mp în 2020, la 1.200 mp în acest an, în timp ce un client, companie germană, care ocupa 200 mp înainte de pandemie, își va crește suprafața ocupată la peste 500 mp”, a precizat Constantin Căpraru.

Interes uriaș din partea companiilor ucrainene pentru relocarea birourilor în București

Consultantul 24REAL spune că odată cu declanșarea conflictului din Ucraina solicitările pentru spații de lucru din partea companiilor ucrainene au înregistrat o creștere de la o lună la alta, în condițiile în care războiul de la granița țării noastre se preconizează a fi unul de durată.

„Purtăm discuții avansate cu o mare companie din Ucraina, specializată în domeniul IT, pentru deschiderea unui punct de lucru de 500 mp în București. În următorii 2 ani, compania țintește să angajeze 30-40 de specialiști, iar în 5 ani plănuiește să ajungă la sute de angajați în București. Compania deținea, înainte de debutul războiului, peste 7.000 mp spații de birouri în Kiev, însă mare parte dintre angajați au plecat deja în Polonia, Georgia, România fiind următoarea destinație”, a mai precizat Constantin Căpraru.

Specialistul 24REAL a mai subliniat că există un interes ridicat și pentru achiziții pe piața de birouri din Capitală, atât de proiecte mici, cu randamente bune, dar mai ales portofolii mari ale unor jucători consacrați.

„Avem investitori privați sau antreprenori care încearcă să cumpere clădiri de birouri de până în 5 milioane euro, proprietăți care oferă randamente de 7%, care nu pot fi obținute pe piața rezidențială, de exemplu, unde randamentul este de maximum 5-6%. Ne putem aștepta în acest an inclusiv la tranzacții uriașe, de peste 1 miliard euro pe piața de birouri, unde fonduri de investiții se pregătesc să își vândă portofoliile din România și unde noi jucători vor face achiziții”, a mai punctat consultantul 24REAL.

Piața rezidențială doboară record după record: peste 70.000 proprietăți livrate în T1, dar cererea scade puternic în aprilie

Interesul pentru achiziția de proprietăți imobiliare a fost unul uriaș în primul trimestru din 2022, unde cererile pe piața rezidențială au atins niveluri record atât în piață, cât și pentru 24REAL.

„Am avut o avalanșă de cereri la începutul anului, în lunile ianuarie și februarie, chiar nu ne așteptam să facem față, luând în calcul inclusiv extinderea mai rapidă a echipei, cu noi agenți, însă conflictul din Ucraina a pus pe hold atât cererile pe piață imobiliară, cât și planurile pentru extinderea neprevăzută a echipei. Scenariul din piața imobiliară, cu blocajul generat de situația din Ucraina, a fost cumva similar cu ce s-a întâmplat pe piață imediat după debutul pandemiei, în 2020. Încet-încet, pare că ne revenim, iar dacă războiul nu va escalada, ne așteptăm ca lucrurile să revină pe un făgaș normal din punctul de vedere al tranzacțiilor”, apreciază Constantin Căpraru.

Potrivit datelor ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), tranzacțiile imobiliare au crescut cu 9% în T1 2022 față de T1 2021, în zona București-Ilfov, de la 40.000 de unități, la circa 44.000.

Surprinzător, însă, datele ANCPI mai arată că între lunile februarie și martie 2022, cererea a crescut cu peste 23%, în ciuda faptului că declanșarea războiului a pus multe decizii de investiții în așteptare.

Totodată, peste 70.000 de livrări s-au înregistrat la nivel de țară în T1, o treime dintre acestea numai în zona București-Ilfov.

Conform celor mai noi date, neașteptată a fost cererea înregistrată pe parcursul lunii aprilie, care a înregistrat o scădere de peste 35% la nivelul țării[3], respectiv o scădere de peste 27% pentru zona București-Ilfov, mai arată datele ANCPI.

„Suntem la un număr record de tranzacții pe piața imobiliară în prima parte a acestui an, iar pe piața rezidențială asistăm la un număr record de livrări. Este cea mai mare creștere din ultimul deceniu. Clienții au reluat negocierile în vederea achiziției de noi locuințe, atât mass-market (proprietăți cu prețuri între 60.000 și 120.000 EUR), dar și în zona de Nord, unde recent am tranzacționat un apartament de 3 camere cu 230.000 EUR, în zona Dorobanți. Am ajuns la un tip de normalitate pe care ni-l dorim cu toții în piața imobiliară”, a mai punctat consultantul 24REAL, care apreciază că prețurile nu s-au schimbat semnificativ, chiar se află într-o stagnare, desi inițial se estima că vor scădea din cauza războiului din Ucraina.

Specialistul 24REAL mai susține că proprietățile noi vor continua să aibă o ușoară tendință de creștere a prețurilor, pe fondul scumpirilor materiilor prime și a problemelor de aprovizionare, iar cele vechi vor urma acest trend de creștere a prețurilor, însă chiar și așa interesul rămâne foarte ridicat.

„Există o cerere calificată și reală în piață. Încep proiecte noi, un dezvoltator cunoscut a pornit un nou proiect în Estul Capitalei, într-o zonă nouă pentru dezvoltările imobiliare și unde va livra 200 de unități locative. Pe de altă parte, se cumpără tot mai multe terenuri cu PUZ pentru dezvoltări imobiliare în zone noi. Segmentul rezidențial a mers foarte bine, 2021 fiind și primul de activitate pentru noi pe piața rezidențială. În total am tranzacționat circa 50 de proprietăți imobiliare și aproximativ 35 pe piața de birouri. Spre comparație, doar în primul trimestru din 2022 avem deja 30 de tranzacții semnate. Dacă se păstrează ritmul din prezent, ne putem dubla, chiar tripla volumul de tranzacții, lucru care vă conduce și la o creștere accelerată a echipei noastre, ținta pentru acest an fiind de 10 specialiști”, a conchis consultantul 24REAL

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*