Agreena anunță noul Market Lead pe piața din România

Monica Mihaela Vasile. FOTO Junecomm

Agreena, cea mai importantă companie de certificare a carbonului din sol, anunţă consolidarea echipei de management prin numirea Mihaelei Monica Vasile în funcția de Market Lead România. Compania este activă în 14 țări și își propune să vină mai aproape de fermierii locali pentru a construi și dezvolta relații stabile și autentice, devenind o entitate de suport în tranziția acestora către agricultura regenerativă.

Cu o experiență de 18 ani în domeniul agribusiness, Mihaela Monica Vasile se alătură echipei Agreena începând cu luna ianuarie a acestui an, având ca obiectiv principal dezvoltarea și extinderea operațiunilor pe piața locală.

„Domeniul agriculturii carbonului este unul inovativ și de mare interes la nivel global. Mă simt onorată și îmi face plăcere să fac parte din echipa Agreena, o companie care setează tendințele în domeniul agriculturii conservative și al stocării carbonului în sol. Având susținerea unei echipe puternice de profesioniști, am convingerea că soluțiile Agreena vin în sprijinul agriculturii țării noastre, iar fermierii vor putea fi mai aproape de trendul european în vederea atingerii obiectivelor strategice de mediu”, a declarat Mihaela Monica Vasile.

Ea a coordonat anterior activitățile de relații publice, guvernamentale și industriale, promovare și sustenabilitate pentru grupul de țări România, Bulgaria și Republica Moldova, în cadrul unor companii multinaționale, precum Monsanto și Bayer. De-a lungul carierei, Mihaela Monica a ocupat funcții importante în organizații de industrie, precum Agrobiotechrom, A.I.P.R.O.M., A.I.S.R. și de asemenea, a menținut comunicarea cu autoritățile de resort europene și naționale și organizațiile de fermieri.

Mihaela Monica este licențiată a Academiei de Studii Economice București în statistică și previziune economică, obținând diverse diplome în domeniul diplomației și a tehnicilor de leadership.

„Suntem onorați să o avem în echipa noastră pe Mihaela Monica şi să valorificăm cunoştinţele și expertiza sa în domeniu, mai ales în acest moment de expansiune pe piața din România. Considerăm că experiența sa bogată la nivel național și regional este una relevantă și suntem încrezători că ne va ajuta să dezvoltăm relații autentice și personale cu fermierii români”, adaugă Simon Haldrup, CEO și cofondator Agreena.

Numirea Mihaelei Monica Vasile vine în urma angajării locale de către companie a lui Victor Oncică în funcția de Key Account Manager al Agreena în România. Cu o experiență de peste 12 ani în domeniul vânzărilor și agribusiness, Victor a lucrat în cadrul mai multor companii și a coordonat activitățile de business pentru grupul de țări România, Bulgaria și Republica Moldova.

Agreena a intrat inițial pe piața românească în 2019, sub numele de Commoditrader, chiar înainte de a dezvolta primul program de certificare a carbonului în sol din Europa, acreditat la nivel internațional. Astăzi, colaborează cu peste 120 de profesioniști orientați către practicile durabile ale fermierilor, având biroul principal în Copenhaga și membri ai echipei operaționale în întreaga Europă. În prezent, Agreena vizează intensificarea activității în România, unde administrează 10% din totalul hectarelor gestionate la nivel european și își propune să sprijine fermierii români în tranziția verde.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*