Din ce în ce mai mulți turiști români aleg destinațiile exotice, motivele fiind atât oportunitatea de a vizita destinații inedite, îndepărtate, calitatea și siguranța serviciilor dar și faptul că au o climă caldă pe tot parcursul anului și în special în timpul sezonului de iarnă. Potrivit unui studiu efectuat de DAL Travel, chiar dacă majoritatea turiștilor care aleg destinații externe optează pentru sejururi clasice în perioada mai – octombrie (Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania etc.) – procentul acestora fiind de 65% din totalul anual al turiștilor de outgoing, circa 35% dintre români aleg destinațiile exotice. Cifra este în creștere față de anii precedenți datorită condițiilor mai puțin restrictive comparativ cu destinațiile europene.
”La ora actuală, putem spune că Africa a devenit favorita numărul 1 a destinațiilor exotice, depășind continentul asiatic. Pe lângă faptul că Africa reprezintă un continent încă nedescoperit de către majoritatea românilor, multe țări din Extremul Orient, cu câteva excepții, impun încă multe restricții cauzate de pandemia covid-19.
Pe lângă destinațiile africane clasice, precum Egipt, Maroc, Tunisia, Africa de Sud, Kenya, Tanzania cu Zanzibar, organizăm circuite și în alte țări mai puțin cunoscute pe piața turistică din România, precum Etiopia, Namibia, Sudan, Senegal, Gambia, Togo, Benin, Ghana, Algeria sau Namibia.
Raportat la cereri, pe locul doi se află, la ora actuală, America de Sud și America Centrală, cu destinații precum Peru, Ecuador cu Galapagos, Columbia, Chile cu Insula Paștelui, Mexic, Costa Rica, Panama, sau Guatemala. Firește că ne dorim și o revenire a Asiei și a Extremului Orient, care sperăm că se va întâmpla anul viitor”, declară Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.
Topul destinațiilor exotice africane este condus de Kenya, Tanzania și Zanzibar, urmate de Africa de Sud, Egipt, Tunisia, Maroc, Namibia, Senegal, Gambia, Togo și Benin. Pentru America de Sud și America Centrală, cele mai solicitate destinații sunt Peru, Chile (inclusiv Insula Paștelui) și Ecuador cu insulele Galapagos (care, deși situate în Oceanul Pacific, aparțin de Ecuador). Pentru Asia, la ora actuală sunt solicitate circuite pentru țări din Asia Centrală, precum Uzbekistan.
Majoritatea turiștilor care aleg destinațiile exotice preferă circuite, în special circuite private cu maxim șapte participanți, dorința acestora fiind de a vizita cât mai multe vestigii culturale și istorice sau atracții naturale. Însă există și o categorie de turiști care optează pentru sejururi de litoral, în special pentru Kenya – Mombasa, Tanzania – Zanzibar sau Mexic – Riviera Maya.
Cele mai căutate și inedite atracții și produse turistice pentru destinațiile exotice sunt, potrivit consultanților DAL Travel, Machu Picchu și Nazca (Peru), Insulele din Arhipelagul Galapagos, Piramidele din Sudan, Parcul Kruger din Africa de Sud sau safari în Kenya și Tanzania.
Tarifele pentru destinațiile exotice variază între 1500 și 4000 de euro de persoană, în funcție de destinație, cu transport inclus, media fiind de 2.600 de euro de persoană. Durata medie a unui circuit într-o destinație exotică este de 12 zile, iar a unui sejur, de 7-8 zile.
Turiștii aleg destinațiile exotice și în funcție de cum sunt poziționate pe lista pandemică a momentului, un mare avantaj fiind acela că, la ora actuală, o mare parte dintre țările din Africa și din America de Sud și Centrală se află pe lista verde de mai mult timp. Pentru destinații exotice sunt deja multe rezervări pentru lunile august și septembrie, iar turiștii au început deja să efectueze rezervări pentru perioada octombrie – decembrie. Unul dintre motivele pentru care se fac rezervări până la sfârșitul anului, este acela că destinațiile exotice sunt căutate de turiștii din întreaga lume, fiind recomandată efectuarea rezervărilor din timp, în pofida pandemiei.
Be the first to comment