Acaju, retailer online de mobilă și decorațiuni, sărbătorește 15 ani de activitate prin recompensarea angajaților cu noi beneficii

Iulian Acatrinei, Director General Acaju.

Acaju este un brand prezent în industria Home & Deco de 15 ani, atât cu magazinul online, cât și cu cele două magazine fizice din Iași și Vaslui, fiind aproape de clienți și profesioniști cu soluții de mobilă și decorațiuni.

Anul 2021 a adus un motiv de sărbătoare în echipa Acaju, aniversând 15 ani de la lansare și, pentru că Acaju înseamnă, dincolo de brand, oamenii care au făcut posibilă această poveste, toți angajații vor avea parte de o surpriză cu această ocazie specială. Indiferent de vechimea în companie, fiecare angajat va putea sărbători împlinirea celor 15 ani de activitate cu un voucher de vacanță în valoare de 1500 de lei oferit de companie, de care se vor putea bucura alături de familie și cei dragi.

“Acaju înseamnă în primul rând echipa noastră, care face ca fiecare client care ne trece pragul, virtual sau fizic, să aibă parte de cele mai bune servicii și soluții de amenajări. De aceea, misiunea noastră este să contribuim la creșterea calității vieții angajaților și am ales să marcăm aniversarea celor 15 ani de activitate printr-un voucher de vacanță în valoare de 1500 lei, oferit fiecărui angajat, indiferent de vechimea în companie. Credem că eforturile, dedicarea și implicarea lor merită apreciate, iar acesta este doar unul dintre modurile prin care le transmitem că le mulțumim.” menționează Iulian Acatrinei, Director General Acaju

Pentru a duce la un nou nivel misiunea de a îmbunătăți calitatea vieții angajaților, Acaju plusează în 2021 cu o completare a pachetului de beneficii pentru angajați, din dorința de a investi în consolidarea culturii organizaționale și în starea de bine a angajaților. Noile beneficii de care fiecare angajat se va putea bucura sunt:

  • zi liberă plătită de ziua de naștere a fiecărui angajat
  • bonus aniversar la sărbătorirea numărului de ani de la angajare, valoarea fiind direct proporțională cu numărul de ani vechime în ACAJU
  • tichete de masa in valoare de 15 lei/zi lucrătoare
  • reducere de 20% la produsele Acaju
  • acces la biblioteca Acaju
  • spațiu pentru luat masa, dotat cu frigider, aragaz și aparat de cafea
  • tichete cadou de 8 martie, Crăciun și Paște
  • teambuilding-uri periodice
  • petreceri și evenimente Ad-Hoc
  • bonusuri de performanță
  • minim 2 zile libere plătite de Revelion, Crăciun și Paște.

“Ne dorim să dezvoltăm constant pachetul de beneficii pe care echipa Acaju le are la locul de muncă și, ascultând cu atenție dorințele și nevoile lor, am îmbogățit pachetul atât cu stimulente financiare, cât și cu beneficii care să aibă un impact pozitiv în viața personală a fiecărei persoane din echipă. Așa am reușit să implementăm în cadrul companiei 11 noi beneficii majore și cu siguranță nu ne vom opri la acestea, dat fiind că dorința noastră este să le oferim un mediu de lucru plăcut și bucuria de a celebra cele mai frumoase momente fie cu echipa, fie cu familia și cei apropiați.” spune Iulian Acatrinei, Director General Acaju

Acaju a arătat o grijă deosebită și pentru stilul de viață diferit de la un angajat la celălalt, așa că a venit în întâmpinarea echipei cu forme de lucru dinamice, flexibile, care să corespundă nevoilor lor, dar și cu planuri de creștere a venitului mediu în companie.

“Pentru că știm că viața de zi cu zi nu este la fel pentru toți, am implementat în cadrul companiei, în fiecare departament care permite acest lucru, un program de lucru flexibil. Angajații sunt încurajați să aleagă cea mai bună variantă pentru ei, Acaju oferind posibilitatea de a lucra de acasă, de la birou sau chiar un mix între aceste forme de lucru. De asemenea, urmărim implementarea unei creșteri a venitului mediu brut începând din 2021 și estimăm că acesta va depăși 5000 lei brut, incluzând sporuri, tichete de masă, vouchere cadou și alte beneficii.” ne mai spune Iulian Acatrinei, Director General Acaju.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*