Începând de azi, Genius, abonamentul la cumpărături gratuite și oferte speciale este disponibil și lunar, cu aceleași beneficii ca cel anual, în patru aplicații de ecommerce: eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful.
Abonamentul anual își menține prețul de 99 de lei, iar cel lunar vine la preț de 19,90 de lei. Pentru oricare dintre variante ar opta, clienții Genius beneficiază de o perioadă de testare gratuită de o lună.
„Odată cu introducerea abonamentului lunar, Genius devine mai flexibil și mai accesibil și vine în sprijinul celor care poate au planuri de cumpărături pe termen mai scurt, dar liste de cumpărături lungi, iar timpul nu le permite să stea blocați în trafic. Totodată, fie că e vorba de alimente, produse pentru casă sau mâncare de la restaurant, clienții au acum posibilitatea de a beneficia de livrare gratuită și nenumărate avantaje în eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful și astfel să facă economii la bugetul personal. După această lună, clienții pot să reînnoiască abonamentul lunar în orice altă lună își doresc,” a declarat Andrei Șercanean, VP ecommerce services eMAG.
Pe parcursul perioadei de încercare de 30 de zile, un client Genius care plasează comenzi în toate cele patru aplicații efectuează, în medie, nouă comenzi, reușind să economisească 110 lei. Astfel costul abonamentului anual de 99 de lei este amortizat încă din perioada de testare. Un client activ eMAG plasează, în medie, mai bine de două comenzi pe parcursul perioadei de încercare a abonamentului Genius de 30 de zile, asemănător unui client Fashion Days sau Freshful. La rândul său, un client Tazz plasează, în medie, aproape 4 comenzi pe lună.
Pe eMAG, abonații Genius beneficiază de livrare gratuită, inclusiv în weekend, și retur gratuit pentru mai mult de 5 milioane de produse, iar pe Tazz au livrare gratuită pentru comenzi de la peste 9.000 de restaurante sau magazine marcate Genius. De asemenea pe Fashion Days, utilizatorii Genius beneficiază de livrare gratuită și prioritară pentru peste 155.000 de articole de la branduri premium. În Freshful, oferta Genius numără asemenea unui hypermarket online peste 20.000 de produse pentru care utilizatorii beneficiază de livrare gratuită a tuturor comenzilor de peste 150 lei și, săptămânal, de oferte exclusive pentru membrii Genius în aplicația Freshful.
Be the first to comment